Profitul operational al Erste a crescut cu peste 19% in 2008 fata de 2007, la 3 miliarde euro, iar grupul se asteapta sa raporteze un profit anual net aferent anului trecut de 860 milioane euro, in pofida problemelor cu care s-a confruntat in ultimul trimestru, a anuntat marti Erste.
"Profitul net inregistrat in anul trecut, incluzand efectul pozitiv al vinzarii operatiunilor de asigurari si re-evaluarea negativa a anumitor active financiare ca urmare a persistentei conditiilor negative de piata, in special in decembrie 2008, se situeaza peste 1,3 miliarde euro", se arata in comunicatul transmis de grupul austriac.
Pentru intreg anul 2008, veniturile operationale au crescut cu aproape 14%, pana la 7 miliarde euro, in timp ce - cu sprijinul unei reduceri a costurilor de aproape de 10% in ultimul trimestru din 2008 – costurile operationale au crescut cu mai putin de 10% (pana la 4 miliarde euro) pentru intreg anul trecut.
Aceasta performanta este reflectata in cresterea de peste 19% a profitului operational, peste tinta de 15% anuntata anterior, si "va rezulta intr-un profit operational de 3 miliarde euro pentru intreg anul 2008", mai anunta Erste.
"Decizia proactiva de a majora provizioanele de risc in 2008, reflecta deteriorarea mediului macroeconomic din ultimile luni si in consecinta asteptarile ca rata imprumuturilor non-performante sa inregistreze cresteri in cadrul tuturor segmentelor operationale. Provizioane de risc suplimentare au fost create in cadrul tuturor subsidiarelor, incluzand Austria si bancile de economii, in concordanta cu abordarea conservativa a managementului de risc la nivelul intregului concern Erste Group", se mai arata in comunicat.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro