credius.ro

Erste Bank da 6,5 euro pe o actiune BCR

31 octombrie 2006

Erste Bank a anuntat aseara (31 octombrie 2006) lansarea ofertei de cumparare a actiunilor BCR detinute de catre actuali sau fosti angajati ai bancii. Acestia detin in acest moment 63.397.500 de actiuni in total, reprezentand 8% din capitalul de actiuni. Erste Bank le ofera salariatilor BCR doua alternative: fie oportunitatea de a vinde actiunile detinute, fie aceea de a le schimba cu actiuni Erste Bank. Oferta de pret se bazeaza ... pe pretul/actiune (7,65 euro) platit de catre Erste Bank pentru achizitionarea pachetului majoritar al BCR, minus o reducere de 15 %. Pretul net incasat practic pe o actiune BCR va fi de 6,50 euro. Perioada de valabilitate a ofertei este de 1-24 noiembrie 2006. Toate platile si toate transferurile se vor incheia pana cel tarziu la data de 22 decembrie 2006.

"Atat managementul Grupului Erste Bank cat si cel al BCR considera ca succesul companiilor noastre a fost si va fi posibil prin consecventa si efortul angajatilor nostri. In consecinta, scopul nostru este de a ne asigura ca angajatii nostri impartasesc succesul acestui business si de aceea ii incurajam sa detina actiuni in cadrul bancii", au subliniat Andreas Treichl, CEO al Erste Bank si Nicolae Danila, CEO al BCR intr-o declaratie comuna. „Telul nostru pe termen mediu este de a creste cota actiunilor detinute de catre angajatii Grupului Erste Bank de la 1,8% la cel putin 5%,” a afirmat in continuare Treichl. In aceasta privinta, Erste Bank a fondat in urma cu patru ani Programul de Detinere de Actiuni de catre Angajati - „Creand valoare”. Acest program, care incepand cu al doilea trimestru din 2007 va fi disponibil si pentru angajatii BCR, presupune achizitionarea de actiuni Erste Bank, de catre angajati in conditii preferentiale.

Oferta

Tuturor angajatilor si fostilor angajati li se va oferi oportunitatea de a-si vinde actiunile detinute la BCR la un pret fix sau de a participa la succesul Grupului Erste Bank prin schimbarea actiunilor BCR cu actiuni Erste Bank. Acestia pot alege una dintre cele trei alternative prezentate mai jos sau o combinatie a lor:

A) Oferta in numerar
in cadrul ofertei in numerar, Erste Bank va plati un pret pe actiune egal cu pretul platit catre AVAS (7,65 EUR pe actiune), minus o reducere de 15 % egala cu prima platita de Erste Bank statului roman pentru preluarea controlului BCR. Astfel, pretul pe actiune se va ridica la 6,50 EUR. Erste Bank va face oferta de a achizitiona in 2006 toate actiunile angajatilor sau fostilor angajati. Acestia vor avea posibilitatea de a alege moneda, EUR sau RON, in care doresc sa primeasca contravaloarea. In principiu, daca toate actiunile BCR detinute de catre angajati sau fosti angajati ar fi vandute in cadrul ofertei in numerar, Erste Bank ar plati un pret total de achizitie de aproximativ 412 milioane Euro.

B) Oferta de actiuni cu optiune de schimb
in cadrul ofertei de actiuni, angajatii sau fostii angajati vor putea sa schimbe actiunile BCR pe care le detin cu actiuni Erste Bank nou emise (cotate la Bursa din Viena si din Praga si, asa cum se intentioneaza, la Bursa din Bucuresti incepand cu 2007) cu o rata de schimb de 6:1. Aceasta inseamna ca pentru fiecare 6 actiuni BCR, vanzatorul va primi o actiune Erste. Actionarii va trebui sa pastreze noile actiuni Erste Bank timp de un an inainte de a le putea vinde pe piata, in mod liber. Daca toate actiunile BCR detinute de catre angajati sau fosti angajati ar fi schimbate in actiuni Erste Bank, aceasta ar rezulta in emiterea a 10.566.250 de actiuni Erste Bank.

C) Oferta de actiuni cu optiune de vanzare:
Actionarii angajati sau fosti angajati ai BCR care opteaza pentru schimbarea actiunilor BCR in actiuni Erste Bank, in conditiile mentionate mai sus, pot sa vanda imediat catre Erste Bank pana la 50% din actiunile Erste Bank primite, la un pret fix garantat de 45,90 EUR. Acest pret reflecta o valoare de 7,65 Euro per actiune BCR. Astfel acesta reprezinta o oportunitate de a-si monetiza intr-o proportie de pana la 50% detinerile in BCR in aceleasi conditii favorabile precum cele din oferta pentru schimb de actiuni. Actiunile ramase pot fi vandute in mod liber pe piata de capital (Viena, Praga sau Bucuresti) dupa perioada obligatorie de detinere de 1 an.

---------------------------------------------------------------------------------------------------
IN ATENTIA PROPRIETARILOR DE MAGAZINE VIRTUALE
In cursul lunii noiembrie a.c., un grup independent de analisti cu experienta profesionala in piata de comert electronic din Romania va finaliza un studiu legat de dezvoltarea acestei piete. Studiul va sta la baza unei strategii guvernamentale in acest domeniu. Intrucat aceasta strategie va influenta activitatea curenta a firmei dumneavoastra, va adresam invitatia de a ne consulta pentru a ne asigura ca surprindem exact dorintele intreprinzatorilor in aceste sector si masurile de intreprins pentru a exploata cat mai bine potentialul pietei de comert electronic. In acest sens, va supunem atentiei un scurt chestionar pe care va invitam sa-l completati cu maxima seriozitate. Tuturor celor care vor da curs invitatiei noastre le vom oferi gratuit rezultatele acestui sondaj care se va realiza in randul a peste 600 de magazine virtuale. De asemenea, veti primi invitatii la seminariile de specialitate organizate in cursul lunii noiembrie a.c. la Camera de Comert si Industrie. BONUS! Primii 30 de repondenti vor beneficia de 2 ore de consultanta gratuita.

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro