Dobanzile elvetiene lovesc in aceasta toamna piata creditelor ipotecare

Dobanzile elvetiene lovesc in aceasta toamna piata creditelor ipotecare

Dupa ce la inceputul lunii septembrie Raiffeisen Bank era a doua banca – dupa OTP Bank – care lansa imprumuturi in franci elvetieni (inclusiv ipotecar), Bancpost ofera din aceasta saptamana un credit imobiliar in aceasta deviza. Principalul avantaj este nivelul redus al dobanzii, respectiv 4,85%. “De la noua oferta in CHF, Bancpost asteapta o crestere

Dupa ce la inceputul lunii septembrie Raiffeisen Bank era a doua banca – dupa OTP Bank – care lansa imprumuturi in franci elvetieni (inclusiv ipotecar), Bancpost ofera din aceasta saptamana un credit imobiliar in aceasta deviza. Principalul avantaj este nivelul redus al dobanzii, respectiv 4,85%. “De la noua oferta in CHF, Bancpost asteapta o crestere a volumelor de credite”, declara oficialii bancii, cota Bancpost pe piata creditelor ipotecare find de 10%.

Francul elvetian incepe sa se impuna si pe piata romaneasca

La inceputul anilor 2000, in Polonia erau lansate creditele in franci elvetieni, acest tip de imprumut impunandu-se si ajungand acum ca 80% din creditele imobiliare din aceasta tara sa fie acordate in franci. De asemenea, in Ungaria, jumatate din imprumuturile pentru populatie sunt accesate in moneda elvetiana. Situatia este asemanatoare si in alte state din zona central si est europeana. Romania insa s-a miscat mai greu in aceasta directie. De abia anul trecut au aparut si la noi creditele in moneda helveta, prin introducerea lor in portofoliul de produse de catre Porsche Bank (o institutie axata pe finantari auto) si OTP Bank. Dobanzile mai mici pentru creditele in franci elevetieni in comparatie lei sau euro au reprezentat o garantie a succesului, OTP reusind sa obtina, de la sfarsitul anului, cand au lansat acest imprumut, o cota de piata de 1,15% pe segmentul de retail si 1,75% din piata creditului ipotecar. Si maghiarii nu se opresc aici. Motivati de succesul imprumutului in franci elevetieni, acestia si-au propus, pe termen mediu, atingerea unei cote de piata de 5%.

Septembrie 2006 s-a asemanat practic cu o revolutie pe timidul segment al creditelor in franci elvetieni de la noi (iar luna este de abia la jumatate!). Astfel, in numai doua saptamani, unul dintre cele mai importante motoare de crestere ale OTP, creditul in franci elvetieni, are doi concurenti directi foarte puternici, veniti din tabara Raiffeisen Bank (citeste aici) si, cel mai nou, din cea a Bancpost.

Dobanzi mai mici pentru sume mai mari

Caracteristic imprumuturilor in moneda Tarii Cantoanelor, creditul pentru locuinte in franci elevetieni lansat de Bancpost se remarca printr-o dobanda foarte scazuta in comparatie cu cele in valutele ‘clasice’ (pana acum!): numai 4,85% pe an. Acest nivel este valabil numai pentru primul an al perioadei de acordare, cand este fix, dar si pentru sume mai mari de 80.000 CHF (echivalent 50.000 euro). Pentru sume mai mici decat aceasta, dobanda fixa din primul an va fi 5,35%. Dobanda variabila, indiferent de valoarea creditului, este de 6,5%. In privinta celorlalte costuri ale acestui imprumut, Bancpost percepe un comision de acordare, perceput o singura data, de 2,5%, si unul de rambursare anticipata, de 2,5% din suma rambursata in avans. Perioada maxima pe care se acorda acest credit este de 30 de ani. In privinta plafonului maxim al sumei ce se poate imprumuta, reprezentantii Bancpost precizeaza ca singura limita este capacitatea de rambursare a clientului si valoarea garantiilor.

Bancpost vrea sa se impuna pe piata creditului ipotecar

Lansarea de catre Bancpost a creditului pentru locuinte este insotita de o campanie publicitara puternica, pe toate mediile, ce a debutat la sfarsitul saptamanii trecute. “Ne asteptam la cresterea traficului in unitatile bancii si cresterea notorietatii Bancpost in domeniul creditelor imobiliare/ipotecare”, ne-a precizat Dan Grigoriu, Director Business Unit-ului Credite Ipotecare Bancpost, in legatura cu ofensiva publicitara declansata de banca.

Cei de la Bancpost se asteapta ca acest produs in franci elvetieni sa intareasca pozitia bancii pe piata creditelor pentru locuinte. “De la noua oferta in CHF, Bancpost asteapta o crestere a volumelor de credite, avand in vedere ca nivelul scazut al dobanzilor va permite un acces mai facil tuturor categoriilor de clienti. Aceasta oferta vine intr-un moment favorabil, cind piata imobiliara din Romania cunoaste o dezvoltare exponentiala”, declara Dan Grigoriu.

In prezent, Bancpost este una dintre cele mai dinamice banci pe piata creditelor pentru locuinta, iar lansarea creditului ipotecar in franci elvetieni ar putea contribui la consolidarea si majorarea cotei de piata pe acest segment, care la jumatatea anului era de 10%, dupa cum ne-a precizat Dorel Piti, directorul executiv de retea Bancpost. “In primele 7 luni, portofoliul de credite ipotecare/imobiliare a crescut cu 51%, fata de o crestere generala a pietei de 28%. Acest avans a permis o crestere generoasa a cotei de piata fata de sfarsitul anului trecut”, arata la randul sau Dan Grigoriu, ilustrand dinamica Bancpost pe sectorul imprumuturilor ipotecare.

Avantajul francului, dobanda redusa

Dupa cum am precizat, principalul avantaj al creditelor in franci elvetieni este nivelul scazut al dobanzilor in comparatie cu cele pentru euro, lei sau dolari. 4,85% (Bancpost), 4,9% (Raiffeisen Bank) sau chiar 6,5% (OTP Bank) sunt valori cu mult inferioare ca marime dobanzilor percepute la creditele in devizele uzuale pentru credit. Explicatia pentru care dobanzile la imprumuturile in franci elvetieni sunt asa de scazute vine din faptul ca aceasta moneda este una dintre cele mai ieftine valute de finantare. Astfel, dobanda de referinta de pe pietele internationale pentru francul elvetian se situeaza undeva in jurul valorii de 2% (1,7% LIBOR CHF pentru 3 luni sau 2,1% pentru o perioada de 1 an), in timp ce aceeasi dobanda de referinta pentru moneda europeana, EURIBOR, depaseste nivelul de 3,3%.

Riscul valutar poate da batai de cap clientilor

Cel mai important dezavantaj al creditelor in franci elvetieni este riscul valutar, mai ridicat, sustin analistii, decat cel pentru euro. Acest lucru se datoreaza in principal faptului ca raportul dintre lei si moneda din Tara Cantoanelor nu se stabileste direct, ca in cazul monedei europene, ci indirect, pe baza cursului dintre franc si euro. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca dobanda de referinta pentru francii elvetieni a crescut constant in ultimii 3 ani, urcand constant de la 0,5% pe an pana la 2%.

“Moneda elvetiana este o valuta <rara>, de exemplu la noi, ceea ce induce clientului costuri pe care le identifica mai greu de la bun inceput, mai ales in ce priveste rata de schimb fata de leu la rambursarea creditului ca si in privinta evolutiei ratei dobanzii”, explica directorul de comunicare al BCR, Corneliu Cojocaru, intr-o declaratie pentru Mediafax. Mai mult, precizeaza oficialul BCR,  cei care se imprumuta trebuie sa ia in calcul ca, datorita integrarii, costurile creditarii in euro vor mai mici decat cele in alte valute, cum ar fi francul elvetian.

La randul sau, Eliza Erhan, seful departamentului de produse individuale din HVB-Tiriac, aminteste ca, in evaluarea riscurilor, trebuie avut in vedere si faptul ca Romania urmeaza sa adopte, in prima decada a urmatorului deceniu, moneda unica europeana. “Riscul valutar la finantarile in franci elvetieni exista la fel ca la orice credit denominat in valuta, dar spre deosebire de creditele in euro, pentru care riscul valutar se va estompa odata cu trecerea Romaniei la moneda unica, la creditele in franci elvetieni se va mentine si dupa acest moment”, a declarat pentru agentia Mediafax Eliza Erhan.

Bogdan Popescu
bogdan.popescu@bankingnews.ro

dowmedia0121
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Latest Posts

Top Authors

www.Topautopiese.ro

Most Commented

Featured Videos