credius.ro

Depozite cu 14%/ an pentru cei care aleg fondurile de investitii

24 iunie 2008

Cei care sunt  interesati sa economiseasca si, totodata, sa obtina randamente ridicate, pot opta pentru produsele formate din unitati de fond si depozite. Bancile ofera in cazul acestor produse hibrid dobanzi mai ridicate decat in cazul unui depozit la termen clasic, incurajand astfel investitiile pe piata de capital si economisirea. In prezent cea mai mare dobanda de pe piata pentru un asemenea produs este oferita de OTP Bank. Banca, impreuna cu subsidiara OTP Asset Management au lansat o campanie de subscrieri dedicata unui pachet de economii denumit OTP Premium Duo. Produsul este format dintr-un fond inchis de investitii cu capital garantat - OTP GarantisRO - si un depozit la termen, ce poate fi constituit pe o perioada de trei luni, cu o dobanda promotionala de 14% pe an. Este important de mentionat faptul ca suma investita in depozit nu poate fi mai mare decat cea investita in unitatile de fond, iar valoarea plasamentelor este de minim 1.000 lei. Un produs asemanator ofera si Bancpost, denumit Ronsmart. Insa in acest caz clientii au  posibilitatea sa aleaga mai multe variante pentru modul in care vor fi investiti banii, respectiv 90% depozit - 10% unitati de fond, 70% si 30%, si 50% / 50%. In varianta 50/50, cu maturitatea la 3 luni, dobanda este de 12% pe an.  

Potrvit directorul adjunct investitii al OTP Asset Management Romania, Dan Popovici, subscrierile la fondul OTP GarantisRO si investitiile in depozitul la termen se pot face doar in perioada 23 iunie – 01 august. Acest produs se adreseaza in mod special persoanelor fizice, care pot constitui un depozit la termen doar daca investesc si unitatile de fond. In cazul in care clientul doreste sa reinnoiasca plasamentele dupa ce depozitul ajunge la maturitate, beneficiaza de o dobanda standard oferita de banca la acel moment. De asemenea, persoanele juridice pot face investitii doar in unitatile de fond, neavand posibilitatea sa constituie si depozite.

Fondul OTP GarantisRO este constituit pe o perioada fixa de 3 ani, investitorii beneficiind in primul an de o dobanda fixa de 12%. Pentru cel de-al doilea si cel de-al treilea an de contract, vor putea obtine cote variabile de pana la 15%, in functie de evolutia  investitiei. Popovici a precizat ca intregul portofoliu va fi investit in depozite bancare, in Romania. Totodata, se va  incheia un contract derivat de tip swap, avand activ suport un cos de actiuni emise de 20 de companii din 11 sectoare de activitate, cu titluri listate la noua burse europene. Printre companiile emitente se numara OTP Bank, Erste Bank, Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, Volkswagen, Renault, Carrefour, Siemens, Nokia, Petrom, Richter Gedeon, SIF Oltenia,  Magyar Telecom si altele.

In timpul perioadei de subscriere unitatile de fond vor fi disponibile la o valoare mai mica decat valoarea lor nominala, beneficiind de un pret redus. Reducerea este echivalenta cu o rata a dobanzii de 10% pe an, calculata in functie de momentul subscrierii. Astfel, cu cat subscrierea se va face mai devreme, cu atat pretul va fi mai bun.

"Pretul unitatii de fond in perioada de subscriere este crescator, astfel incat persoana care investeste in ultima zi trebuie sa depuna 1.000 de lei. Cei care subscriu mai devreme vor ajunge la scadenta perioadei de subscriere tot la o valoare de 1.000 de lei, compusa din suma subscrisa si dobanda aplicata acesteia. Deoarece este vorba despre un fond cu capital garantat, investitorii vor avea garantia ca isi vor primi banii inapoi, plus o cota fixa de 12%, la sfarsitul celor 3 ani. Am decis ca suma minima a fondului sa fie de 4 milioane lei, iar suma maxima de 40 de milioane lei Aceasta limita a fost stabilita, fiindca in componenta cosului exista si actiuni romanesti, iar companiile ne-au recomandat sa nu avem un plafon mai mare, luand astfel in calcul lipsa de lichiditate de pe piata la un moment dat”, a mai precizat Popovici.

Directorul general al OTP Bank Romania, Laszlo Diosi a subliniat faptul ca fondurile de investitii reprezinta o rampa de lansare pe piata romaneasca, urmand sa se dezvolte cu ritm alert in urmatorii ani. “Piata romaneasca a fondurilor de investitii administrate de banci are un potential semnificativ de dezvoltare, in prezent fiind la un nivel foarte redus comparativ cu alte state din centrul si estul Europei, unde acest segment reprezinta 5-10% din PIB”, a aratat Diosi.

Potrivit reprezentantilor OTP, in Romania piata fondurilor de investitii se ridica la o valoare de 300-350 de milioane euro, in timp ce in Ungaria, piata activelor administrate ajunge la 12 miliarde de euro, ditre acestea 9 miliarde de euro apartin investitorilor individuali. Valoarea fondurilor pe cap de locuitor ajunge in Romania la 25 de euro, in timp ce in Ungaria se situeaza la 700-800 de euro.

Ludmila Cucia

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro