credius.ro

Cu cat te penalizeaza bancile pentru rambursarea anticipata a creditului

25 ianuarie 2010
Comisionul de rambursare anticipata a fost permanent ca un ghimpe in coasta bancilor. Nu de putine ori, de-a lungul timpului, clientii s-au plans la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor de aceasta taxa, considerata - justificat sau nu (discutia pe aceasta tema merita o atentie deosebita!) - aberanta. Nici la nivelul tarilor vest europene, comisionul nu a trecut neobservat, trezind si aici nemultumirea clientilor. Comisia Europeana nu a stat pe ganduri si s-a implicat activ in aceasta problema. Rezultatul a fost ca, incepand de la jumatatea lui 2010, cand va intra in vigoare Directiva 48, comisionul de rambursare anticipata pentru creditele de consum intre 200 si 75.000 euro va fi limitat la cel mult 1%. Din pacate, aceasta prevedere nu se refera si la imprumuturile garantate (de nevoi sau cele ipotecare). Cu toate acestea, Consiliul Concurentei din Romania vrea sa impuna bancilor limitarea taxelor de acest tip in cazul tuturor creditelor. Presedintele autoritatii de concurenta, Bogdan Chiritoiu, spunea, la inceputul acestui an, ca "logica economica arata ca pentru creditele cu dobanda variabila nu este nevoie de un comision de rambursare", fiind de parere ca prevederile Directivei 48 ar trebui extinse la toate tipurile de credite. Bancile nu se arata incantate de aplicarea directivei la toate imprumuturile, "pentru ca ar fi nepopular" dupa cum declara, la finalul lui 2009 , Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. "O abordare de acest fel ar fi daunatoare. Nu este momentul potrivit pentru Romania si poate avea efecte neplacute", explica atunci seful ARB.

           Intre 2 si 4,5% costa rambursarea anticipata a creditelor de nevoi fara ipoteca

Dincolo de aceasta disputa, clientii care aleg sa ramburseze creditele in avans sunt nevoiti sa plateasca. Si, daca analizam cu atentie ofertele bancilor de pe piata romaneasca de retail banking, putem observa ca sumele care trezesc nemultumirea clientilor nu sunt nici pe departe de neglijat, acestea situandu-se de regula intre 2 si 4,5% din valoarea creditului de nevoi fara ipoteca platit inainte de scadenta. Exista, din pacate, si exemple in care comisionul de rambursare anticipata este de 5%, cum este cazul BRD. Lucrurile nu arata atat de dureros pentru buzunarul clientilor la toate bancile. Doua institutii de credit - Banca Transilvania si CEC Bank - au anticipat Directiva 48, luand decizia de a renunta la comisionul de rambursare anticipata pentru creditele de consum negarantate.

La cele mai multe banci, comisionul de rambursare anticipata difera in functie de perioada in care clientul a ales sa-si achite in avans creditul. Astfel, in primii ani de la contractatea imprumutului, taxa este mai mare, micsorandu-se apoi cu cat trece mai mult timp din perioada contractuala. Gasim insa si situatii hilare, in care banci, precum Bancpost si BCR, percep diferentiat comisionul de rambursare anticipata in cazul creditelor de nevoi fara garantie in functie de intervalul scurs de la contractarea imprumutului, chiar daca ofertele de creditare nu se intind pe perioade atat de mari. Astfel, la Bancpost, in primii 5 ani taxa este 3,5%, in intervalul 5-10 ani de 2%, iar dupa 10 ani comisionul este zero. Nimic spectaculos pana acum, numai ca termenul maxim de rambursare a imprumutului de nevoi fara ipoteca de la Bancpost este de 5 ani. Concluzia este simpla: toti clientii care-si vor achita creditul in avans vor plati 3,5% din valoarea rambursata anticipat. Situatia se repeta si la BCR, cu doua diferente. Prima este data de valoarea mai mare a comisionului, de 4,5% in primii 5 ani si de 4% ulterior. Cea de-a doua deosebire este reprezentata de faptul ca perioada maxima de rambursare a creditului de nevoi fara ipoteca este de 10 ani pentru clientii cu istoric BCR si de 5 ani pentru clientii fara istoric BCR. Concluzia si in acest caz este la fel de simpla: clientii fara istoric BCR vor achita intotdeauna 4,5% din creditul platit in avans.

           La creditele garantate, taxa pentru plata in avans conteaza cel mai mult

Daca in cazul creditelor fara ipoteca, acest comision nu mai poate cantari foarte mult in analiza de piata pe care o face un potential client, deoarece peste cateva luni taxa va fi limitata la toate bancile la cel mult 1%, nu acelasi lucru se poate spune si despre imprumuturile garantate (de nevoi sau cele ipotecare). Clientii sunt obligati sa puna accent si pe acest aspect, pentru a ocoli imprejurarile in care ar fi nevoiti sa plateasca sume enorme daca vor fi in situatia de a achita in avans creditul contractat. Diferentierea in functie de momentul in care se face plata in avans a creditului este o regula si pentru stabilirea nivelului pentru comisionul de rambursare anticipata aplicat imprumuturilor garantate. La aproape toate bancile, nivelul taxei este acelasi pentru creditul de nevoi garantat cu ipoteca si pentru imprumut ipotecar. Si pentru aceste tipuri de credite, Banca Transilvania si CEC Bank pot fi incluse la categoria exemple pozitive, cele doua banci fiind singurele institutii, alaturi de OTP Bank, care renunta la comisionul de rambursare anticipata dupa un anumit interval de la contractarea creditului. Si la Raiffeisen Bank, taxa pentru plata in avans a imprumutului poate fi zero, in cazul in care se face o rambursare anticipata la aniversarea creditului pentru nu mai mult de 20% din sold.

Banca Comision rambursare anticipata
credite garantate cu ipoteca
Bancpost 3,5%
BRD Credit de nevoi cu ipoteca: 5% (0-2 ani), 4% (2-5 ani),
 3% (5-15ani) si 1% (peste 15 ani);
Credit ipotecar: 5% ( 0-2 ani ), 4% (2-10 ani),
3% (10-20 ani), 1% (peste 20 ani),
* minimum 25 euro (echivalent lei/dolari)
CEC Bank 3,5% (5 ani), 2% (5-10 ani) si 0% (peste 10 ani)
* 0%, daca se ramburseaza anticipat prin refinantare
acordata de CEC Bank
BCR 4,5% (0-3 ani), 3% (3-5 ani), 2,5% (5-10 ani)
si 2% (peste 10 ani)
* minimum 30 euro.
Raiffeisen Bank 3%
* Comisionul de rambursare anticipata poate fi 0% in cazul in care se face o rambursare anticipata la aniversarea creditului pentru nu mai mult de 20% din soldul creditului. 
Banca Transilvania 2% pana in 1 ianuarie 2011, 0% dupa aceasta data.
* in cazul refinantarii de la alte banci, dupa data de 1 ianuarie 2011 se va aplica un comision de 1% din suma rambursata.
UniCredit Tiriac Bank 4%
*minimum 150 euro (echivalentul lei/dolari)
OTP Bank 3% (0-2 ani), 2% (2-5 ani), 1% (5-10 ani) si 0% (peste 10 ani)
Piraeus Bank 2%
Banca Romaneasca 4%
Nota - Datele au fost selectate de pe site-urile bancilor. In cadrul tabelului apar institutiile de credit care publica pe internet asemenea detalii.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro