credius.ro

Criza are si partile ei bune pentru cei cu credite in valuta

7 aprilie 2009

Nu toate lucrurile sunt "negre" in timp de criza. Pentru unii, aceasta perioada dificila se dovedeste chiar un avantaj. Nu vorbim aici despre acei antreprenori cu resurse, care ne spun ca perioada de criza ofera multe oportunitati de achizitie la preturi mici. In atentie sunt cei care au luat in trecut un credit in valuta. Pentru unii dintre ei, ultimele saptamani de criza le-au adus chiar vesti bune: au de platit rate lunare tot mai mici. "De vina" este evolutia pietelor financiare, acolo unde valoarea indicilor in functie de care se calculeaza dobanda a scazut foarte mult. Mai mult, aici se adauga si evolutia leului, care se afla de aproape doua saptamani pe un trend de apreciere. Cel mai mult au de castigat cei care au luat, inainte de momentul octombrie 2009, un credit in valuta a carui dobanda se calculeaza in functie de indicatori independenti (de ex: Euribor 3 luni + marja bancii). Acum se vede importanta alegerii in trecut a unei oferte de credit transparenta.

In prezent, dobanzile medii stabilite pe pietele financiare pentru euro si franci elvetieni, cele mai importante valute pentru credit in Romania, au ajuns la niveluri minime istorice. Pentru moneda europeana, indicele Euribor, la 3 luni, de exemplu, a coborat sub 1,5%, in timp ce valoare Libor CHF, tot la 3 luni, este de doar 0,4%. In comparatie, anul trecut, la inceputul lui aprilie, Euribor 3 luni era de 4,74%, in timp ce Libor CHF 2,8%. In ceea ce priveste cursul, acesta a coborat de la 4,31 lei/euro, maximul din ianuarie, la 4,15 lei lei/euro.

Sa luam exemplul unui credit de 50.000 euro, contractat in urma cu un an cu o dobanda de Euribor la 3 luni + 4%, pe 25 de ani. Costul creditului mai cuprinde si un comision de acordare de 1,5% si altul de administrare, de 0,1%, aplicat lunar la sold. La acordare, rata acestui credit era de 465 de euro sau 1.716 lei, tinand cont de cursul de 3,69 lei/euro inregistrat in acea perioada. Acum, in conditiile reducerii Euribor, dobanda ar scadea la 5,5%, iar rata s-ar reduce cu aproximativ 100 euro, pana la 360 euro. Chiar si cu un curs mai slab decat in urma cu un an, clientul tot ar plati lunar cu peste 200 lei mai putin, respectiv 1.494 lei.

Pentru un credit in franci elvetieni, contractat in aprilie 2008 pe 25 de ani, cu o dobanda de Libor CHF 6 luni + 4,25%, comision de acordare 1,5% si de administrare 0,15%/luna, aplicat la sold, economia lunara este de 30 de lei. Astfel, anul trecut rata lunara de plata era de 605 CHF sau 1.405 lei, in conditiile in care dobanda se ridica la 7,15%. In aprilie 2009, cu un Libor CHF la 6 luni de 0,5%, dobanda se reduce la 4,75%, iar rata la 505 CHF. La un curs de 2,72 lei pentru un franc in prezent (fata de 2,32 lei/franc cu un an in urma), suma lunara de plata este de 1370 lei.

De asemenea, datele BNR arata ca dobanzile pentru creditele in euro aflate in sold au atins, la inceputul acestui an, minime istorice. Astfel, pentru creditele ipotecare, dobanda medie in luna ianuarie (perioada pentru care sunt publicate cele mai recente date statistice) a scazut la 7,57%, cel mai mic nivel al acestui indicator din ultimele 24 de luni. Aceasta ieftinire a creditelor in euro deja contractate este mult mai evidenta la companii, acolo unde dobanda medie in ianuarie a scazut la 4,66%, cu 2 puncte procentuale mai mica decat in octombrie 2008.

In schimb creditele noi in euro sunt mai scumpe decat inainte. La creditele ipotecare, dobanda medie pe ianuarie a fost de 7,34%, cu 0,3 puncte procentuale peste luna anterioara si cu aproape 1 punct procentual fata de ianuarie 2008. Nu dobanda a 'umflat' insa costul creditelor, ci taxele si comisioanele. Astfel, dobanda anuala efectiva medie pentru credite ipotecare in euro era in ianuarie de 11,3%, in crestere cu mai mult de 2 puncte procentuale fata de decembrie 2008.

Aceste cresteri de dobanzi si scumpiri de credite, in ciuda faptului ca nivelul Euribor este in scadere, se explica prin faptul ca bancile practica pentru finantarile noi o marja foarte ridicata, menita sa compenseze evolutiile pietelor financiare internationale. Marja este chiar de peste doua ori mai mare decat anul trecut. De exemplu, la Alpha Bank creditul ipotecar in euro se acorda in vara anului trecut cu 3,8% peste nivelul Euribor la 6 luni, iar anul acesta dobanda a ajuns Euribor + 8%. La Bancpost, dobanda se calculeaza acum dupa formula Euribor 3 luni + 10,5%, fata de anul trecut cand aceasta era Euribor 6 luni + 3,9%. In alt exemplu, la Banca Romaneasca, marja bancii a crescut de la 3,85% in vara trecuta, la 8% acum.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro