credius.ro

Credit Agricole detine, de ieri, 19,41% din Emporiki Bank

8 august 2006

Banca franceza Credit Agricole a anuntat ca a cumparat 3,85 milioane actiuni ale Emporiki Bank la un pret de 25 euro/actiune si detine acum 19,41% din drepturile de vot din banca elena, potrivit NewsIn.

Suma platita pentru cele 3.853.846 actiuni, care reprezinta 2,91% din drepturile de vot, este de 96,3 milioane euro, care corespunde unui pret al intregului pachet de actiuni Emporiki Bank de 3,3 miliarde euro, potrivit datelor bursei ateniene. Anterior, Credit Agricole detinea 16,5% din drepturile de vot si a comunicat comisiei grecesti de valori mobiliare ca nu detine vreun drept de vot in mod indirect.

Analistii Standard&Poor's (S&P) considera pozitiva eventuala preluare a Emporiki Bank de catre banca franceza si au ridicat, in iulie, ratingul bancii grecesti. "Revizuirea perspectivei de risc financiar reflecta posibilitatea atribuirea ratingului A bancii Emporiki, daca oferta este finalizata si Credit Agricole devine actionarul majoritar al Emporiki", declarase un analist al Standard&Poor's (S&P), Jesus Martinez.

Credit Agricole oferise, in iulie, suma de 3,1 miliarde euro pentru restul actiunilor Emporiki Bank, in conditiile in care detinea aproximativ 8,9% din actiunile bancii elene, iar oferta ar fi corespuns unei valori de piata de 3,4 miliarde euro pentru intregul pachet de actiuni al Emporiki, potrivit unui raport S&P.

Emporiki are deschisa o sucursala in Romania care detinea o cota de piata de 0,28% la sfarsitul primului semestru din 2006, potrivit statisticilor BNR. Emporiki Bank-Romania avea la 30 iunie 2006 active in valoare de 402 milioane lei si era a 29-a banca romaneasca din acest punct de vedere.

Dupa preluarea Credit Lyonnais, Credit Agricole a devenit primul grup bancar francez, al doilea in Europa si al cincilea in lume, dupa nivelul fondurilor proprii si avea, la sfarsitul anului 2005, active de 1.170 miliarde euro, potrivit datelor publicate de banca franceza.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro