credius.ro

Credit Agricole Bank Romania si-a imbunatatit rezultatele in 2012

4 aprilie 2013

Rezultatele financiare ale Credit Agricole Bank Romania pentru anul 2012 arata procesul continuu de imbunatatire a rezultatelor si implementarea cu succes a strategiei bancii in 2012.
Credit Agricole Bank Romania a reusit sa imbunatateasca in mod semnificativ rezultatele sale comerciale si financiare, sustinute de investitii continue in calitatea serviciilor oferite clientilor.

”Angajamentul nostru este de a raspunde nevoilor financiare ale clientilor nostri, de a le sprijini planurile de viitor si de a construi o relatie de lunga durata cu acestia. Fiind un jucator mic pe piata, principalul nostru avantaj este agilitatea, capacitatea de a ne adapta cu usurinta organizatia si strategia in functie de evolutia pietei”, a declarat domnul Pierre Martin, Director General al Credit Agricole Bank Romania.

Principalii indicatori financiari:

Sprijinul si angajamentul Grupului è Crédit Agricole Group a devenit principalul actionar al Bancii in 2012;
Capitalul social: 54 milioane €; 40 milioane € crestere in ultimii 3 ani (rata de adecvare a capitalului: 17%);
Total active: 292 milioane € (+13%, +34 milioane € in 2012 vs. 2011);
Total credite: 241 milioane € (+14%, +29 milioane € in 2012 vs. 2011);
Total depozite: 113 milioane € (+56%, +41 milioane € in 2012 vs. 2011);
Venitul net din comisioane: +7% in 2012 vs. 2011;
Ajustarile privind deprecierea creditelor au fost reduse cu 6%, ajungand sub nivelul de 1%: Credit Agricole Bank Romania inregistreaza una dintre cele mai bune rate de acoperire a creditelor neperformante;
Rezultat net: – 6 milioane €, rezultate similare cu cele inregistrate in anul 2011, in conditiile deteriorarii mediului economic, a cererii scazute de pe piata de creditare, cresterii somajului, instabilitatii cursului de schimb etc.

Credit Agricole Bank Romania a reusit sa isi majoreze resursele prin cresterea volumului depozitelor comerciale cu 56% in 2012 fata de 2011. Rezultatul a fost diminuarea cu 9% in 2012 a diferentei dintre creditele si depozitele clientilor.

Finantarea economiei romanesti:
Banca a contribuit continuu la finantarea economiei romanesti. În 2012, activitatea de creditare a fost axata pe segmentele: Corporate, care a crescut cu 28% si Retail – produse securizate, in conformitate cu strategia de risc a Bancii. Într-o piata in care lideri ai sistemului bancar au inregistrat scaderi ale rezultatelor, Credit Agricole Bank Romania si-a majorat cota de piata a creditelor cu 14% si cu 55% pe cea a depozitelor.

Investitii:
Cheltuielile operationale au scazut cu 6% fata de anul precedent, in conditiile in care Banca a continuat sa investeasca in tehnologie si in optimizarea proceselor. Reducerea costurilor a fost facuta fara a afecta activitatea comerciala a bancii.
În 2012, Banca a continuat planul sau de adaptare, cu accent pe reducerea costurilor, optimizarea proceselor si cresterea eficientei organizatiei.
Reorganizarea resurselor umane a reprezentat un alt obiectiv important pentru 2012, ce a inregistrat o scadere cu 12% a numarului de salariati activi in 2012 vs. 2011, iar cursurile de perfectionare in domeniul vanzarilor si sesiunile de coaching individuale pentru middle management s-au intensificat.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro