credius.ro

Concurenta dintre banci reduce dobanzile la credite

4 mai 2007

Bancherii comerciali pun pe seama rezervelor minime obligatorii nivelul ridicat al dobanzilor practicate la credite. Acestia spun ca scaderea ratei dobanzii de referinta a BNR nu va determina reducerea semnificativa a dobanzii la credite, ci numai o diminuare a rezervelor minime obligatorii, intrucat genereaza un cost important, care se reflecta direct in costul creditelor. Pe de alta parte, in urma cu un an spuneau ca reducerea dobanzii de referinta va determina ieftinirea creditelor. In aceste conditii, semnalul dat astazi de guvernatorul BNR referitor la reducerea rezervelor minime obligatorii nu poate fi decat imbucurator. De asemenea, BNR a redus din ianurie dobanda de referinta cu 1,5 punte procentuale, pana la nivelul de 7,25%.

Mugur Isarescu spune insa ca aceasta relatie intre instrumentele Bancii Nationale si dobanzile la credite este mai complicata, in piata un rol important jucand concurenta. Aceasta are o influenta majora asupra reducerii dobanzilor. “Ea actioneaza chiar mai mult decat rata noastra de dobanda. De la rata BNR de referinta pana la cea de pe piata monetara si apoi la creditul pe termen mijlociu si lung e un drum destul de anevoios”, a declarar Isarescu.

“Rezervele minime obligatorii vor incepe in viitor sa scada”, a subliniat astazi Mugur Isarescu. In acelasi timp, guvernatorul precizeaza ca Banca Nationala va continua cu politica monetara restrictiva in contextul luptei contra inflatiei, ceea ce inseamna ca rezervele minime sunt pastrate la cote inalte.

“Vom ramane restrictivi. Daca se va reduce rata rezervelor minime obligatorii vom pastra o rata reala a dobanzii ridicata, sau invers”, arata Mugur Isarescu. Guvernatorul a arata ca rata reala a dobanzii – dobanda nominala ponderata cu rata inflatiei - se situeaza acum undeva in jurul valorii de 4%, in timp ce nivelul neutru al ratei reale este de 2%. In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, rata reala a dobanzii este aproape dubla, ceea ce inseamna restrictiile generate s-au intarit.

“Pe masura ce restrictivitatea determinata de rata reala a dobanzii a crescut am putut sa renuntam la masurile neortodoxe”, spune Isarescu. Guvernatorul aminteste ca, in ultimele 6 luni, BNR a renuntat la o mare parte din masurile neortodoxe, precum limitarea la 300% din capitalurile proprii a volumului creditelor in valuta, avansul minim obligatoriu sau limitele maxime de indatorare. Ultimele masuri in acest sens sunt cele adoptate in sedinta Consiliului de Administratie al BNR din 2 mai, cand s-a hotarat eliminarea sumelor in tranzit din baza de calcul a RMO stabilirea unui nivel zero pentru ratele aplicabile bancilor de economisire si creditare in domeniul locativ. Potrivit guvernatorului, acestea reprezinta un semnal ca rezervele minime obligatorii vor incepe sa se diminueze in timp.

“Restrictiile neortodoxe devin ineficiente si distorsioneaza piata. Nu le mai putem folosi in lupta contra inflatiei”, declara Isarescu. 

Bogdan Popescu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro