credius.ro

Competitie la lumina lumanarii: bancile alearga dupa clienti si noaptea

9 martie 2006

Bancile au inteles ca un program de lucru lejer cu clientii (de la orele 9.00 la 17.00) nu poate satisface o buna parte a celor care sunt foarte ocupati pana seara. S-a ajuns astfel ca unele agentii (in special cele din cadrul supermarketurilor) sa fie deschise pana seara tarziu. BRD-ul a avut initiativa de a lansa o agentie non-stop, in timp ce ABN Amro vrea sa-si consilieze clientii si noaptea, inaugurand un call-center permanent.

Telefonul de la miezul noptii

ABN Amro se grabeste sa raspunda la telefon si noaptea. Buna aceasta initiativa, mai ales pentru cei care au insomnii si nu au cu cine discuta. Te incingi la vorba pe tema dobanzilor cu un Jack Killian in varianta romaneasca. Din studioul Midnight Caller esti in direct cu un consilier al ABN Amro. "Good bye ... Romania, wherever you are".

Bancile isi diversifica tot mai mult optiunile pentru clientii sai. Asa au ajuns olandezii sa creada ca noi, romanii, vrem sa ne informam si noaptea. Da, tinem neaparat sa ne creditam, chiar peste puterile noastre, asta este stiut. Asa ca pune mana pe telefon, formeaza  20 20 800 si vorbeste la Call Center-ul bancii ABN Amro - Interactiv. Aici sigur iti raspunde cineva, au verificat colegii nostri…

Consultantii bancii sunt instruiti si pregatiti pentru a va raspunde solicitarilor si pentru a gasi solutii si alternative optime, privind intregul portofoliul de produse si servicii oferite persoanelor fizice. Prin intermediul acestui serviciu, banca doreste sa fie mai aproape de clientii sai, obiectivul principal al serviciului „interactiv” fiind sa gasesca solutii imediate la diversele situatii intalnite de clienti. Inovatia pe care banca a pus-o in practica este de altfel unica, caci pana acum era practic imposibil sa vorbesti cu un “bancher” in carne si oase, noaptea.

Prin acest serviciu, banca a castigat in ochii clientilor, inca un loc pe scara ce duce spre podium. Nu multe banci se pot lauda cu  grija si respectul fata de client. ABN Amro a fost prima banca ce a lansat un serviciu cu ajutorul telefonul mobil, prin care institutia de credit isi contacta clientii care trimiteau un sms.

Tot ABN Amro a “instituit” inca de la sfarsitul anului un asalt fata de clienti, cu produse si servicii de calitate. Printre acestea se numara creditele cu dobanzi extrem de avantajoase (6,95% la creditele ipotecare, atat pentru euro cat si pentru lei). La toate cele sustinute mai sus, trebuie sa adaug profesionalismul consilierului cu care m-am intalnit pe parcursul ultimilor ani dar mai ales preocuparea acestuia pentru a-mi furniza informatii despre produsele bancii, ori de cate ori a fost nevoie, lucru greu de intalnit pe la alte banci.

Ce astepti si ce primesti…

Clientii bancilor asteapta in special profesionalism si cat mai putina birocratie… si daca se poate credite cat mai multe... Da, daca se poate… si comisioane placute, dobanzi mici la credite si mari la depozite… deci vrem de toate, dar inca nu se poate! Bancile ne ofera insa posibilitatea de a ne informa cat mai atent si de a ne educa in acest sens.

Cei care lucreaza pana tarziu si vor totusi sa se informeze, deci sa acceseze produse bancare in cunostinta de cauza, mai au o sansa. Unele banci au program pana tarziu sau pot functiona si sambata.

Raiffeisen Bank se poate lauda cu un program care tinde spre non-stop, si nu e supermarket. Asa se face ca daca jobul tau se incheie pe la ora 18-19, mai ai la dispozitie o ora pentru a vizita o unitate sau agentie. Este, dupa cum spune “banca ta de incredere”, o “solutie pentru tine de la Raiffeisen Bank”…. Adica ii poti gasi acolo intre orele 8.00 si 20.00, de luni pana vineri. Daca totusi esti foarte obosit si nu te mai tin picioarele, poti sa mergi la banca si sambata, intre orele 9.00 si 15.00.

Banca Transilvania, banca prin ale carei “vene” curge mai mult sange veritabil romanesc, are program ca pe vremurile bune - adica lucreaza si sambata, intre 9.30 si 12.30. In cursul saptamanii banca va asteapta intre orele 9.00 si 18.00.

O alta banca care te invita la sediul unitatilor sale si sambata este BCR. Banca Comerciala  Romana ofera clientilor sai un program intre 8.30 si 17.30 (mai scurt) dar iti spune ”ne mai vedem si maine”… si sambata intre orele 8.30 si 12.30.

BRD este o alta banca preocupata de timpul dumneavoastra. Asa ca poti ajunge la unitatile bancii intre orele 9.00 si 18.00 iar sambata intre 9.00 si 13.00. Da, dar nu oriunde. Consilierii bancii ne confirma faptul ca sunt unitati care lucreaza si sambata, dar nu toate. Daca locuiesti in zona Orizont, Pantelimon sau Iancului, nu prea poti sa-i treci pragul.

Ce-i special…. E matinal…

O banca care ne-a dat de inteles ca o putem vizita daca insomniile ne dau tarcoale este Banca Tiriac, mai precis unitatile din Hipermarketurile Metro. Aici consilierul ne-a specificat ca programul de lucru este intre ora 6.00 si 21.00… Bine, bine si Metro la ce ora se deschide?...(daca se deschide)...

Unitatile Speciale te ajuta…

Nu, nu este vorba de trupe speciale, ci de unitatile deschise in cadrul Supermarketurilor si care au un program mai prelungit decat “surorile” sale. Spre exemplu, FinansBank va asteapta in Mall si Plaza Romania intre orele 10.00 si 22.00, desigur ca nu puteti efectua toate operatiunile peste ora 20.00, de exemplu sa va luati credit. Aceeasi situatie si pentru BCR-ul situat in Plaza Romania. Programul va permite sa faceti anumite operatiuni pana la ora 22.00, dar nu toate.

Pentru unitatile BRD din hipermarketuri, va anutam ca le puteti face vizite, dupa cum urmeaza:
- BRD Kaufland - de luni pana duminica intre 8.00 si 20.00;
- BRD Carrefour Militari/ Orhideea - intre orele 10.00 si 21.00, zilnic;
- BRD Jolie Ville Mall - intre orele 10.00 - 22.00, zilnic.

Optiunile tale…

Clientul extrem de ocupat poate beneficia de anumite operatiuni prin bancomatele “deschise” non-stop. Insa serviciile oferite de bancomate sunt restranse… Exista insa si alte alternative oferite de banci… depinde cu cine “lucrezi”… ING ofera spatiile denumite Self’Bank, in cadrul ING Office-urilor. Clientii bancii olandeze pot deschide usile unui Self’Bank cu cardul ING pana la ora 23.00, unde pot depune bani in contul de card sau scoate bani din bancomatul ING, denumit Bancomat+ (are in plus fata de alte bancomate facilitatea de a si depune bani in cont, nu doar de a extrage). In Self’Bank se mai afla si un computer care functioneaza tot pe baza de card, prin intermediul caruia se pot plati facturi sau se pot face transferuri intre diferite conturi. Si nu te ingrijora… si maine dimineata e o zi! Ziua la Self’bank incepe la 7.00.

Agentie non-stop … pentru cautatorii de banci

BRD a inaugurat prima agentie bancara din Romania deschisa 24 de ore din 24, o premiera pe piata romaneasca, ce ofera clientilor persoane fizice conceptul de agentie automata. Unitatea este situata in Bulevardul Lascar Catargiu si poate fi identificata sub denumirea BRD Express.24h.

Dedicata exclusiv persoanelor fizice, zona automata permite efectuarea celei mai extinse game de operatiuni curente - retrageri si depuneri de numerar, operatiuni de schimb valutar in numerar si in cont, operatiuni de plata a facturilor cu numerar, cu card si din cont, transferuri intra si interbancare. Toate acestea se realizeaza atat cu ajutorul ATM-ului traditional, cat si cu ajutorul unui automat de depunere numerar (BAN) si unui automat de schimb valutar (ASV).

Clientii au acces la un Infokiosk cu ecran interactiv prin intermediul caruia se pot conecta la site-ul tranzactional BRD-Net, pot efectua simulari de credite sau depune on-line cereri de emitere pentru carduri bancare. De asemenea, zona este dotata cu un telefon care faciliteaza accesul la teleconsilierii BRD din cadrul Call Center-ului. Accesul in zona automata, dupa ora 18 :00, se face prin intermediul unui card bancar emis de o institutie bancara romana sau straina.

Ce mai ofera bancile…

Cam asta fac bancile pentru informarea noastra dar si pentru timpul nostru… Ce pacat ca nu am trecut ieri pragul unei sucursale Piraeus Bank… aveam posibilitatea sa primesc o floare de la un “bancher”…

Gabriela Dinu
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro