credius.ro

Comentariu Ionut Patrahau: Europa noastra

5 octombrie 2011

Europa unita este una dintre cele mai mari minuni ale umanitatii din toate timpurile. Un imperiu creat in cateva zeci de ani prin pace si buna intelegere, de catre “apostoli” politici intelepti, care au inteles interesul multinational al locuitorilor batranului continent si care au pus in practica pas cu pas o opera in care  putini au crezut cu adevarat. Europa este cu atat mai minunata cu cat reuseste sa adune la un loc o imensa mostenire culturala, o multitudine de natiuni, convingeri si religii, fiind - dincolo de neajunsuri, defecte si neimpliniri – cel mai solid bastion al crestinatatii si tolerantei.

Ma bucura emergenta Chinei, Braziliei sau a Coreei de Sud. Ma bucura primavara Araba, unitatea Africii de Sud, perseverenta Japoniei si efervescenta spirituala a Indiei. Noi insa, suntem Europeni. Avem aici radacini adanci si datoram ceea ce suntem si ceea ce vom deveni, civilizatiei noastre Europene. Si intr-o lume in care dorinta de putere si lacomia – traduse prin notiunea de eficienta - sunt “valorile” de baza ale globalizarii, unitatea si soliditatea “cetatii” noastre Europene, sunt zidurile de aparare impotriva derapajelor mondiale majore ce se intrevad la orizont.

Inca de la prima intelegere a producatorilor Europeni de carbune, arhitectii au stiut ca telul principal este o uniune politica si apoi sociala. Au stiut insa la fel de bine ca singurul mod de a ajunge acolo este cel al integrarii economice. Bariera suveranitatii nationale era si inca este deosebit de puternica. Statele sunt gata sa renunte la taxe si tarife, la controale frontaliere sau chiar la unele obiceiuri traditionale. Cand vine vorba insa de independenta si autodeterminare, valori inobilate timp de atatea milenii cu sangele compatriotilor, valori care aparent pericliteaza notiunea de “libertate”, devine evidenta reticenta conducatorilor Europeni. Sustinerea populara este inca firava, aproape inexistenta in cadrul maselor de alegatori. S-au facut totusi pasi uriasi. Asa cum se vedeau lucrurile acum cinci ani, ar fi fost nevoie de decenii de convietuire economica comuna, de integrare sociala si culturala, pana cand suveranitatea sa fi ramas o notiune golita de continut. Dar istoria nu tine cont de planuri. Se pare ca ne-a adus in situatia de a ne alege mult mai repede viitorul. Vom fi nevoiti sa concepem o politica fiscala comuna, vom emite bonduri Europene, organismele Europene se vor implica in privatizarea sectorului public al statelor cu probleme si poate ca destul de curand, BCE va prelua mai multe prerogative ce astazi sunt inca nationale. Timpul si intelepciunea ne vor indrepta mai devreme sau mai tarziu in directia potrivita. Cu suisuri si coborasuri, cu probleme si nereusite temporare, Europenii isi vor consolida cetatea. Vremea dezbinarii a trecut. Europa s-a calit in doua razboaie mondiale si nenumarate conflicte regionale.

Inteleg scepticismul unora si chiar reaua credinta a altora atunci cand propavaduiesc destramarea Uniunii Monetare sau chiar a Uniunii Europene. Sunt semnele clare ca ceea s-a facut este bine. Avem oponenti puternici, adversari politici si economici ce se simt amenintati de soliditatea Europei noastre. Si multi altii care vor doar sa profite de pe urma instabilitatii “pietelor”. Asta este treaba lor. Treaba Europenilor este sa mearga mai departe. Sa rezolve cu abilitate problemele interne si sa consolideze opera arhitectilor. Avem o sansa mare sa dovedim vointa si curaj. Europa nu este o dezordine totala fara control. Cine crede ca astfel s-ar fi putut implini minunea de pana acum se inseala. Suntem dominati de interese financiare, suntem conectati la “pietele” globale de putere si influenta si avem in randul nostru copii neascultatori. Mai presus de toate acestea insa, avem o constiinta comuna a miilor de ani care ne va duce uniti mai departe.

Ati vazut vreodata o familie dezbinandu-se datorita unui copil neastamparat? Poate ca textul pare romantat si emotional. El este insa sufletul unei realitati pragmatice bazate pe mecanisme economice, politice si financiare. Europa, Germania si Franta in special sunt cele ce au investit masiv in Grecia, Spania si Portugalia pentru a profita de “tineretea” acestor piete. Au fost luate prin surprindere de criza si poate ca superficialitatea si spiritul liberal cu care au pompat bani in noua Europa le vor aduce unele pierderi pe termen scurt. Tot ei sunt insa cei ce au castigat pana acum si cei ce vor avea de castigat in viitor. Si noi, toti Europenii.

Ionut Patrahau
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro