credius.ro

Colaborarea banci - dezvoltatori impulsioneaza vanzarea locuintelor noi

16 noiembrie 2006

Nevoia tot mai mare de locuinte pe piata imobiliara si dorinta de a avea o altfel de casa, diferita de apartamentele ceausiste in care cei mai multi am crescut, a provocat in ultimii ani o explozie a noilor cartiere rezidentiale. Aproape ca nu exista zona in Bucuresti si imprejurimi in care sa nu observi panouri cu proiecte ale viitoarelor cartiere sau blocuri de locuinte. Daca la inceput tendinta era de construire a noilor ansambluri in zona de nord a orasului, mai nou, acestea au impanzit orasul, dezvoltandu-se si in zona de sud a orasului, care prezinta avantajul unor terenuri relativ mai ieftine. Aceste locuinte sunt destinate in special tinerilor aflati in pragul intemeierii unei familii sau a tinerelor familii cu venituri in general peste medie care doresc o locuinta la nivel occidental, cu finisari si servicii superioare.

Totodata, proiectele statului prin A.N.L (care percepe in jur de 500 euro/mp, de aproape trei ori mai putin decat firmele private) sunt tot mai putine, primariile nemaiavand terenuri pentru astfel de planuri si incurajand practic ansamblurile rezidentiale cu capital privat. Cererea ridicata de pe piata a determinat ca, actualii clienti sa recurga la cumpararea apartamentelor inca din faza de proiect, acceptand sa astepte cativa ani dar sa poata locui in casa pe care si-o doresc.

Potrivit analistului imobiliar Maria Seder Neda si jurnalist la revista Capital, apetitul romanilor pentru apartamentele noi este foarte ridicat, dezvoltatorii reusind sa vanda locuintele inca din faza de proiect, in proportie de pana la 90% (vezi Central Park - Stefan cel Mare sau Quadra Place – Politehnica). Pentru sustinerea proiectelor si pentru o mai mare credibilitate in ochii clientilor, dezvoltatorii apeleaza la ajutorul bancilor. Acesta se materializeaza fie in sustinerea cu o parte din bani a proiectelor,  fie prin credite acordate clientilor. De asemenea, accesand un credit de la banca cofinantatoare a unui proiect, clientii pot beneficia de anumite facilitati. Astfel, putem vorbi despre anumite micsorari ale dobanzilor prin aceasta modalitate de contractare. Nu in ultimul rand, este vorba despre scutirea de corvoada drumurilor pentru acte si finantare, banca ocupandu-se de aceste aspecte mai putin placute.

Unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata sustinerii proiectelor imobiliare este Raiffeisen Bank, banca implicandu-se in proiecte de anvergura in ultimul timp. Austriecii participa intr-o serie de proiecte estimate a se ridica la circa 350 de milioane de euro. Unul dintre ele este Corbeanca Forest(sprijina investitia Marr Capital) in care finanteaza cu suma de 25 de milioane de euro constructia unui ansamblu de 100 de vile in trei etape de livrare-martie 2007, octombrie 2007 si martie 2008. Un alt proiect important este ansamblul Quadra din zona Regie a Capitalei, care va cuprinde 343 de apartamente noi cu o investitie ce se ridica la 32 milioane de euro. In plus, in prima jumatate a anului, Raiffeisen Bank a acordat finantari de 80 de milioane de euro, banca aratandu-se interesata sa finanteze lucrarile de infrastructura din Corbeanca si Balotesti.

Pe langa Raiffeisen, Alpha Bank este o institutie bancara care finanteaza puternic acest sector. Doua mari proiecte se bucura de banii proveniti de la greci. Este vorba despre ansamblul Asmita Gardens, partial finantat de catre Alpha-proiect care cuprinde construirea a 788 de apartamente pana in 2009 in momentul actual fiind  precontractate o treime din apartamentele cuprinse in prima faza a proiectului, estimata la 320 de apartamente - si a proiectului West-Park Militari, cuprins, dupa o redimensionare, intre Bulevardul Uverturii si Lacul Morii, pe o suprafata de circa 5 hectare. Ansamblul va cuprinde 10 blocuri cu 500 de apartamente, parc, minimarket, gradinita si sala de fitness cu circuit inchis pentru locatari.

De sustinerea financiara a 2 banci beneficiaza complexul Planorama din cartierul Doamna Ghica, Finansbank si, mai apoi Piraeus implicandu-se in subventionarea sa. In plus, in afara de finantarea proiectului, Piraeus are o reprezentanta la sediul Planorama pentru facilitarea achizitionarii de apartamente a persoanelor fizice, oferind 3 metode de finantare: imprumutul ipotecar, creditul imobiliar si creditul pentru nevoi personale cu garantie reala.

De o mai mica amploare este participarea Bancii Comerciale Romane la finantarea firmei "Triumf Construct", banca contribuind cu circa 10 milioane euro pentru achizitia de terenuri si constructia de locuinte. Unul din proiectele firmei, care in total se ridica la circa 100 de milioane euro,  este ansamblul “New Heaven” din zona Pietei Alba Iulia, proiect cifrat la 20 de milioane euro.

BancPost a facut si ea pasi in acest domeniu finantand proiectul Green Lake. Proiectul este dezvoltat de Technical Olympic Group din Grecia si promovat de Colliers International, unul dintre primii trei consultanti imobiliari din lume. Ansamblul este pozitionat pe malul lacului Grivita, in apropiere de Piata Presei Libere. Dotarile satisfac si cele mai exigente persoane: securitate, locuri de parcare, spatii comerciale, gradinita privata, terenuri si sali de sport, terenuri de tenis, club de yachting, restaurant, lacuri ecologice.

Desi numarul bancilor care finanteaza proiecte imobiliare este in crestere, piata poate sustine mult mai multe proiecte a mai multor entitati bancare, cererea de locuinte fiind mult mai mare decat oferta existenta.
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro