credius.ro

Circa 800 de clienti ai Bancii Transilvania au reclamat nivelul marjei sau dobanzii la credite

28 octombrie 2010

Banca Transilvania a anuntat ca, din cele peste 400.000 de credite in derulare, a inregistrat un numar relativ redus de notificari de la clienti – circa 800. "In marea lor majoritate, acestia au reclamat nivelul marjei/dobanzii - si nu alte costuri, gen comisioane de risc - Banca Transilvania nepracticand nici in trecut astfel de comisioane. BT, prin urmare, respecta dispozitiile OUG 50/2010 si, pentru o colaborare deschisa si transparenta cu clientii sai, Banca Transilvania incearca sa solutioneze fiecare caz in parte, prin identificarea aspectelor pozitive care trebuie sa primeze in contextul aplicarii noilor prevederi legale", arata banca de la Cluj.

Potrivit unui comunicat de presa, Banca Transilvania impartaseste obiectivul principal al OUG 50/2010, acela de a se asigura o mai buna informare si transparenta catre clienti, insa ar fi fost indicat ca aceasta sa preia strict prevederile Directivei Europene si sa se aplice numai creditelor noi, si nu retroactiv celor in derulare. Aplicarea Ordonantei nu a avut drept scop diminuarea administrativa a dobanzilor. BT, nefiind parte a unui grup bancar international, nu a avut acces la surse externe ieftine exprimate in Euribor, ci a asigurat finantarea prin atragerea de resurse de pe piata interna sau externa. Astfel, costul resursei este la un nivel mult mai mare din cauza riscului de tara, a riscului de emitent, la care se adauga costul rezervei minime obligatorii. In aceste conditii, marja actuala a bancii nu reprezinta profitul acesteia deoarece, prin folosirea unui alt indicator decat cel initial, din contractele de credit, in marja actuala trebuie incluse toate celelalte costuri pe care le suporta banca, in vederea acordarii unui credit.

"Avand in vedere confuzia creata de lipsa unor reglementari explicite referitoare la modul de calcul al dobanzii pentru creditele in derulare, bancile din Romania – printre care si BT, prin Asociatia Romana a Bancilor, au solicitat clarificari de la ANPC. Conform instructiunilor ANPC, transmise dupa adoptarea legii, prin adresa nr.1048/29.07.2010, bancile au fost obligate sa se asigure ca, prin conversia dobanzii pe indici externi si marja fixa, nu se depaseste dobanda pe care o aveau clientii la creditele in sold, la data de 21 iunie 2010 - fapt respectat intocmai de Banca Transilvania", se precizeaza in comunicatul de presa.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro