credius.ro

CEC Bank vine in sprijinul tinerilor fermieri

5 septembrie 2012

CEC Bank lanseaza un nou produs de creditare pentru proiectele de investitii finantate din fonduri europene - creditul punte pe termen mediu, destinat beneficiarilor PNDR, Masura 112 - Instalarea tinerilor fermieri.

Creditul se acorda in lei, pe o perioada de trei ani, iar valoarea maxima care poate fi accesata este de 70.000 lei. Accesand noul produs de creditare, clientii beneficiaza de urmatoarele avantaje:
- garantii flexibile - prin acordarea unei garantii FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) ce va acoperi pana la 80% din valoarea creditului;
- pe perioada implementarii proiectului, clientul va plati lunar numai dobanda;
- rambursarea se face la o scadenta unica, la data primirii transei a doua din sprijinul nerambursabil aprobat de APDRP (Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit).

Beneficiarii pot fi persoane fizice autorizate sau asociati/administratori unici ai unei societati, cu varsta sub 40 de ani, care se instaleaza pentru prima data in exploatatia agricola in calitate de conducator (sef) al acesteia.

Acest tip de credit se adauga celor trei produse dedicate accesarii fondurilor europene existente in oferta bancii, fiind destinat prefinantarii totale sau partiale a transei a doua din sprijinul nerambursabil acordat din surse FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala) pentru investitii vizand instalarea tinerilor fermieri in scopul dezvoltarii exploatatiilor agricole, ce produc in principal produse agricole vegetale si animale (materie prima) pentru consum uman si hrana animalelor.

“Lansarea acestui produs de creditare se inscrie in strategia CEC Bank de sustinere a agriculturii, de fidelizare a clientelei si de atragere de noi clienti, reiterand faptul ca banca noastra este unul dintre principalii vectori ai dezvoltarii rurale si totodata un element activ in sprijinirea clientilor pentru accesarea fondurilor europene“, a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, Presedintele CEC Bank.

Clientii CEC Bank beneficiaza de consultanta gratuita in ceea ce priveste pregatirea documentatiei de accesare a creditului. Informatii suplimentare despre acest produs de creditare pot fi obtinute accesand site-ul bancii, www.cec.ro, sectiunea Fonduri Europene.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro