credius.ro

CEC Bank lansează pachetele de cont curent 100% digitale pentru persoanele juridice IMM și PFA-uri

20 septembrie 2021

CEC Bank continuă să se modernizeze și digitalizeze și lansează pachetele de cont curent ce pot fi accesate 100% online de către IMM-uri și PFA-uri. Noile pachete sunt disponibile în magazinul virtual al CEC Bank – CEC_IN - și pot fi accesate de la distanță, cu semnătură electronică calificată și fără niciun drum la bancă. În plus, CEC Bank este prima instituție care permite deschiderea de conturi online și pentru companiile cu structură de acționariat complexă: respectiv acționari persoane juridice rezidente și / sau persoane fizice rezidente în Uniunea Europeană.
”Accelerăm investițiile în tehnologie și în furnizarea de experiențe omnichannel și aducem în zona digitală și serviciile bancare destinate IMM-urilor, după ce, anul trecut, am lansat primele produse digitale pentru persoane fizice. Omnichannel-ul, abordarea complet integrată prin care clienţii au o experienţă unitară de cumpărături online şi în unități, va câștiga tot mai mult teren. Într-o lume tot mai digitală, este firesc ca şi bankingul să devină mai accesibil și mai eficient", declară Bogdan Neacșu, director general CEC Bank.
Produsele disponibile într-o primă fază în magazinul online CEC_IN destinat IMM-urilor sunt pachetul de cont curent Start Up Localnicii, lansat recent, și pachetul IMM Optim.
Pentru a deschide un cont de la distanţă, persoanele juridice trebuie doar să scaneze și să încarce în platforma CEC Bank statutul sau actul constitutiv actualizat, certificatul unic de înregistrare și documentele de identitate ale reprezentanților legali și beneficiarilor reali (ex. asociați/acționari). Ulterior, confirmarea identității reprezentantului legal se realizează printr-un apel video, iar la final, contractul se semnează electronic, prin semnătură electronică calificată.
Sistemul pentru deschiderea online de conturi pentru persoane juridice a fost dezvoltat pe platforma low-code Aurachain, de către un consorțiu care include KPMG – în calitate de consultant și responsabil pentru dezvoltarea și implementarea platformei, Connections Consult, în calitate de integrator și Aurachain, ca furnizor de tehnologie low-code.

Pachetele de cont curent pentru persoane juridice, disponibile 100% online
Pachetul Start-up Localnicii are comision lunar de administrare zero în primul an de la deschidere și oferă numeroase servicii și avantaje, precum: cont curent și cont de card în lei, cont de salarii, cont de economii, card de debit Mastercard Business, Internet și Mobile Banking și serviciul de acceptare a plăților cu cardul SmartPhone POS, care se activează la cerere și este gratuit în primul an.
În plus, în primul an nu se percep comisioane pentru încasări și pentru plățile în lei prin Internet Banking și Mobile Banking, iar clienții beneficiază de 0,1% pe an dobândă la vedere pentru toate disponibilitățile din contul curent în lei și au acces la soluțiile Mastercard (Pachetul Digitalizarea Afacerii Tale, asigurare gratuită pentru cumpărături online și Programul Premium & Business/mymastercard.ro).
Pachetul IMM Optim vine cu Internet și Mobile Banking, 0,1% dobândă la vedere pentru toate disponibilitățile din contul curent în lei, zero comisioane la toate încasările și plățile intrabancare în lei, prin ordin de plată, zero comisioane la primele 5 încasări interbancare în lei prin ordin de plată, zero comisioane la primele 5 plăți interbancare în lei prin Internet Banking sau Mobile Banking, zero comision la depunerile de numerar prin persoanele împuternicite, inclusiv depunerile în valută. Costul lunar al pachetului IMM Optim este de 49 de lei.

  • Pachetele pot fi accesate de la distanță, 100% digital, cu semnătură electronică calificată
  • Premieră pe piața românească - CEC Bank este prima instituție care permite deschiderea de conturi online și pentru companiile cu structură de acționariat complexă: respectiv acționari persoane juridice rezidente și / sau persoane fizice rezidente în Uniunea Europeană
  • Clienții pot alege între pachetul de cont curent Start Up Localnicii -  lansat recent - și pachetul IMM Optim

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro