credius.ro

Cea mai mica dobanda de pe piata pentru creditul de nevoi

22 februarie 2010

"Banca Transilvania face inca un pas pentru a sustine reluarea creditarii, asa incat creditul de nevoi personale - PRACTIC BT - are acum cea mai mica dobanda de pe piata", anunta banca de la Cluj intr-un comunicat de presa. In acest sens, BT a dat startul campaniei pentru acest produs, campanie care se va desfasura pana in 15 iunie a.c. Clientii persoane fizice pot beneficia, in cele mai bune conditii de pe piata, de un credit de pana la 50.000 lei, pe o perioada de maxim 10 ani. In plus, daca utilizeaza cel putin jumatate din banii imprumutati, pentru plata cu un card de debit de la BT, pana la data de 30 iunie a.c., banca plateste rata aferenta lunii august.

Dobanda perceputa de Banca Transilvania, pentru creditul PRACTIC BT, este de 14,5% pe an, daca cel care contracteaza creditul prezinta un girant eligibil (Prime Rate + 4,5 pp), respectiv de 15,5% pe an, in cazul in care se iau in considerare doar veniturile titularului/familiei (Prime Rate + 5,5 puncte procentuale). La contractarea creditului, clientul va achita un comision de acordare de 2,5% din valoarea creditului, daca acesta este achitat la acordarea sumei, respectiv de 3,5% din suma imprumutata in cazul in care acesta este inclus in valoarea creditului, iar comisionul de risc este de 0,5% din valoarea creditului. Banca Transilvania nu percepe comision de rambursare anticipata pentru rambursarea din surse proprii.

Pentru un credit in valoare de 20.000 de lei, cu girant, contractat pe 10 ani, cu comision platit la acordare, rata lunara este de 316,6 lei, iar dobanda anuala efectiva (DAE) este de 16,42%. Banca Transilvania s-a gandit si la persoanele care doresc sa afle cat mai repede care ar fi rata lunara pe care ar trebui sa o achite, asa incat pe site-ul www.bancatransilvania.ro este deja postat un instrument de calcul, Simulator credite. Pe acelasi site pot fi consultate, de asemenea, mai multe detalii despre campanie, precum si regulamentul oficial de participare.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro