credius.ro

Ce spune unul dintre marii actori de pe piata de leasing: criza ne-a invatat sa regandim afacerea

9 noiembrie 2010

Companiile de pe piata de leasing lupta crancen pentru supravietuire. In ultimii doi ani, firmele de profil si-au canalizat atentia, in mod special, catre identificarea unor solutii pentru a face fata provocarilor impuse de recesiunea economica. Unul dintre principalii actori - BCR Leasing - a trecut in acest an printr-un amplu proces de regandire a afacerii. Compania a ajuns in 2010 la al treilea sef, dupa ce in luna octombrie Bogdan Speteanu a preluat functia de director general de la  Thomas Tolazzi, care la randul sau il inlocuise in februarie pe Claudiu Stanescu. In postura de sef al BCR Leasing, Bogdan Speteanu a acordat un interviu publicatiei online www.bankingnews.ro referitor la situatia actuala a pietei de leasing, rezultate, previziuni si activitatea companiei pe care o conduce de putina vreme, pe care-l prezentam in cele ce urmeaza.

- Dupa anul 2009 care a consemnat pentru piata de leasing din Romania cea mai mare scadere din istorie: -74%, nici cifrele din acest an nu arata un reviriment al domeniului de profil. Cum poate fi caracterizata piata de leasing dincolo de cifrele dezastruoase?
- Dincolo de cifre, piata leasingului in 2010 a facut si face in continuare eforturi de gasire a unui anumit echilibru. Nu cererea scazuta este singurul motiv al performantelor modeste ale pietei in 2010, ci dificultatea realizarii cererii. Realitatea pietei indica un anumit decalaj intre asteptarile partilor implicate in tranzactie (clienti si societati de leasing), determinat de felul in care acestea percep si isi gestioneaza riscul. Pe de-o parte, clientii care dispun de lichiditati sunt tot mai putini, sunt mai putin eligibili sau ezita sa isi asume noi angajamente de plata pe termen lung. Pe de alta parte, pentru a se mentine pe piata, companiile de leasing au de ales intre o strategie a riscului asumat, materializata prin continuarea finantarii si mentinerea/cresterea cotei de piata, si respectiv o strategie a riscului scazut, concretizata prin centrarea atentiei pe managementul clientilor existenti si diminuarea pierderilor. Ambele alternative au plusuri si minusuri. Ambele abordari au presupus insa pentru companiile de leasing gasirea de solutii la problemele comune cu care s-au confruntat: diminuarea bazei de clienti eligibili, cresterea ratei de default, intensificarea activitatii de colectare, reducerea costurilor operationale, gestionarea riscurilor, etc. Aceste probleme s-au suprapus cu prevederi legislative care ingreuneaza recuperarea bunurilor de la rau-platnici, cu re-modificari ale taxei de poluare si cresterea TVA-ului. Contextul ramane foarte provocator pentru orice manager. Insa, principalul castig al firmelor de leasing dupa acesta perioada va fi tocmai regandirea afacerii in termeni de eficienta.

- Cum se va incheia anul 2010 pentru societatile de leasing din Romania si ce previziuni sunt pentru anul viitor?
- Majoritatea societatilor de leasing au performat pe o piata de dimensiuni reduse. La sfarsitul acestui an, volumele contractelor noi nu vor atinge, probabil, nivelul anului 2005, dupa ce in semestrul intai 2010 piata leasingului a scazut cu circa 30% fata de perioada similara a anului 2009. Rezultatele la 9 luni nu sunt inca centralizate insa, probabil volumele realizate se vor situa sub prognoze. Finantarile de autoturisme in leasing s-au redus cu 39% in primul semestru, fata de primul semestru al anului precedent. La finele lunii septembire, conform datelor ACEA, piata romaneasca a automobilelor noi a inregistrat al cincilea declin ca marime din UE (-29,7%), fata de scaderea medie de 4,3% la nivel comunitar. Leasingul auto, se va diminua deci ca volum si pondere. Nici leasingul pentru echipamente nu a progresat mai mult, cu exceptia unor sectoare precum agricultura, industria alimentara, industria prelucratoare, sectorul medical si constructii. Leasingul imobiliar a vizat in principal tranzactii de sale&lease-back si spatii de birouri insa volumele realizate au fost modeste. In privinta previziunilor pentru 2011, in masura in care statul va incuraja productia prin masuri la nivel macro, vor fi initiate sau reluate proiecte publice de infrastructura si se va asigura o fiscalitate suportabila, putem spera la redresarea treptata a activitatii economice si, implicit, a leasingului. Procesul va dura, probabil, cativa ani.

- Care va fi produsul vedeta al anului 2011 pe piata de leasing?
- In opinia mea, in urmatorii ani nu vom inregistra „boom”-uri ale unui anumit produs de leasing, ci mai degraba cresteri moderate, ca semn al stabilizarii treptate a pietei.

- Va asteptati la un proces de restrangere si/sau restructurare a activitatii unor societati de profil din Romania?
- Majoritatea jucatorilor au operat in acest an schimbari care prefigureaza directia catre care se indreapta. Ne asteptam in continuare la modificarea configuratiei jucatorilor din top 10, la noi repozitionari pe piata. Este un moment propice redimensionarii sau regandirii business-ului.

- Care a fost nivelul finantarilor acordate de compania dumneavoastra in primele noua luni din 2010 si cum a fost impartit acest portofoliu pe cele trei segmente de activitate: auto, echipamente si imobiliar?
- In acest an, BCR Leasing IFN s-a concentrat mai ales pe gestionarea contractelor aflate in derulare si implementarea unor fluxuri de lucru care sa asigure companiei avantajul sinergiilor la nivel de Grup. Valoarea bunurilor finantate pe primul semestru 2010 a fost de circa 12 milioane euro. Contractele noi au avut ca obiect leasingul pentru autovehicule, in proportie de 88%, respectiv leasingul de echipamente, in proportie de 12%. Proiectele de leasing imobiliar au fost directionate catre partenerul nostru specializat din cadrul Grupului BCR.

- Care sunt prioritatile, obiectivele si tintele companiei dumneavoastra pentru ultimele luni din acest an si pentru 2011?
- In 2010, la BCR Leasing a fost initiata o noua strategie de afaceri, pusa in aplicare de o noua echipa manageriala, din care, de curand, fac parte si eu. Obiectivele noastre in 2010 au fost mai putin legate de volum si mai mult de gestionarea riscului, limitarea provizioanelor, colectare si restructurare. Strategia BCR Leasing vizeaza reorientarea activitatii catre directiile impuse de evolutia pietei: produse de baza pentru care exista cerere si diversificarea canalelor de vanzare si revanzare. Ne-am propus sa aducem leasingul mai aproape de client, prin reorganizarea vanzarilor si prin activitati de cross-selling in cooperare cu BCR. Astfel, clientii nostri vor beneficia de un pachet extis de servicii financiare in reteaua BCR. Asteptarile noastre sunt legate mai ales de calitatea serviciului pentru client, care reprezinta pentru noi componenta de baza a dezvoltarii afacerii pe termen lung.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro