credius.ro

Ce servicii bancare gasim la Posta Romana

14 aprilie 2006

Bancile se gandesc tot mai mult la solutii care sa vina in sprijinul clientului. Una dintre variantele alese in acest sens de catre institutiile creditoare este parteneriatul cu Posta Romana, ... care are 7.200 de oficii postale in toata tara. Asa se face ca aceasta institutie a statului distribuie o serie de produse si servicii bancare si incaseaza in contul unor banci ratele de credit. Solutia pare viabila mai ales pentru bancile care vor sa-si faca simtita prezenta in localitatile mai putin accesibile.

Directorul general al Postei Romane, Dan Mihai Toader isi doreste si alte parteneriate care sa asigure un anumit volum de tranzactii si chiar investitii in instruirea personalului, precum si realizarea unui soft unic in unitatile postale care vor fi specializate pentru activitatea financiar-bancara. „Asigurarea unui anumit numar de tranzactii va permite la final o suma de disconturi care vor face tranzactiile financiare din oficiile postale foarte accesibile. Cu ajutorul unor astfel de parteneriate, oficiile postale ar putea fi compatibile cu standardele bancare, ceea ce ar transforma in doi-trei ani Posta Romana in compania cu cea mai mare infrastructura de ghiseu“, explica Toader.

Deja este o traditie pentru Posta Romana de a lucra in colaborare cu Bancpost. In baza acestui parteneriat prin oficiile postale se deruleaza servicii de achitare a alocatiilor; depuneri si restituiri pe carnete de economii; acordarea de credite si incasarea de rate.

Spre sfarsitul anului 2003, Raiffeisen Bank a incheiat un acord cadru cu Posta Romana pentru plata facturilor la diverse utilitati, astfel incat in prezent la oficiile postale se incaseaza facturile emise de Distrigaz, Electrica, Connex si Credex, pentru creditele acordate prin Raiffeisen Bank clientilor Altex. In anul 2005, Raiffeisen Banca pentru Locuinte incheie la randul ei un parteneriat cu Posta pentru vanzarea de contracte de economisire-creditare prin oficiile postale.

In cursul anului trecut s-a incheiat parteneriatul cu Citibank pentru acordarea de credite de nevoi personale si incasarea ratelor aferente prin intermediul celor 500 de oficii postale din reteaua VPN (Virtual Private Network). Serviciul este deja utilizat cu succes de peste 20% dintre clientii CitiFinancial, procentul celor care folosesc ghiseele Postei Romane fiind in crestere. Gama de servicii s-a extins astazi incasandu-se diverse tipuri de facturi pentru clientii CitiBank (ex. Avon). De asemenea, Finansbank a apelat la Posta Romana pentru incasarea ratele la creditele acordate clientilor Altex.

Din aprilie - ABN Amro, Porsche Bank si Porsche Leasing

Ultima institutia bancara ce a optat pentru serviciile Postei Romane este BRD Finance, utilizatorii de carduri cobranded emise in parteneriat cu Carrefour, Practiker, Rombiz si Real putand sa-si plateasca ratele si la oficiile postale. In viitorul apropiat urmeaza ca prin oficiile postale sa fie incasate si ratele creditelor acordate de ABN Amro si Porsche Bank, dar si pentru contractele de lesing incheiate de Porsche Leasing. Deocamdata, colaborarea a inceput in aprilie printr-o serie de programe pilot in Bucuresti, la nivelul unui numar limitat de oficii postale, urmand ca programele sa fie extinse, la nivel national, in reteaua VPN.

De asemenea, in baza parteneriatului incheiat cu Omniasig, prin intermediul a peste 1200 oficii postale se vand asigurari pentru locuintele persoanelor fizice (asigurari Minigarant) si asigurari obligatorii de raspundere civila auto RCA.

Anul trecut, Posta Romana a alocat pentru investitii 11 milioane de euro. Tinand cont de rezultatele financiare foarte bune din 2005 - profit brut de 14 milioane de euro, compania va investi in anul acesta 20 de milioane de euro in infrastructura. Este vorba de o dezvoltare a infrastructurii Postei Romane din punct de vedere al retail-ului, de dezvoltarea serviciilor de posta rapida, marketing direct. Pe parcursul acestui an, de asemenea, compania are in vedere modernizarea unitatilor postale atat pentru confortul salariatilor cat si al clientilor. Avand in vedere orientarea tot mai pronuntata catre afaceri, parteneriatele sunt o prioritate pentru Posta Romana. "Probabil peste cativa ani, noi nu vom mai distribui pensii, vom oferi servicii financiare si servicii bancare clientilor pe care ii avem", apreciaza directorul Dan Mihai Toader.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro