credius.ro

Ce poate fi mai trendi decat o cafenea bancara?!

13 ianuarie 2006

Cafeneau e la mare moda printre banci. Dupa Banca Transilvania si BRD, liderul BCR si-a deschis in buricul targului o cafenea de toata frumusetea. Urmeaza si altele, spun cele trei banci.

Cafea, stiri, consultanta si afaceri

Daca intri intr-o cafenea bancara, ai posibilitatea sa asculti stirile zilei la CNN, sa bei relaxat o cafea, avand ca interlocutor un consultant bancar. In fiecare zi, oamenii de afaceri si clientii bancii isi pot lua micul dejun la cafeneau bancara citind presa financiara, urmarid evolutia pietelor bursiere sau verificandu-si emailul.

Banca Transilvania a fost prima

Prima cafenea bancara din Romania se numeste BT Cafe, conceptul fiind lansat de Banca Transilvania la inceputul verii din 2004. Cafeneau este amplasata pe strada Av. Radu Beller nr. 6 (in zona Dorobanti).

"Prin deschiderea primei cafenele de afaceri din Romania venim pe piata cu un concept nou, inedit. BT Cafe este o dovada a dorintei noastre de a fi mereu cu un pas inainte si pentru a arata ca afacerile sunt mai placut de abordat intr-un astfel de mediu", spunea Robert Rekkers, presedintele – director general al Bancii Transilvania in iunie 2004.

Conceptul avand un succes extraordinar, Banca Transilvania a mai deschis la distanta de un an de zile cea de-a doua cafenea bancara, de data aceasta in orasul Constanta. 

A urmat BRD, tot in Piata Dorobanti
 
BRD a deschis, cel mai probabil pe 7 iulie 2005, propria sa cafenea bancara, numita BRD - Centro, amplasata in Piata Dorobanti, in imediata apropiere a sucursalei Raiffeisen Bank si a cafenelei bancare ''BT Cafe'', apartinand Bancii Transilvania.

BRD - Centro, unitate din categoria VIP-premium, tinand cont de zona ultra-rezidentiala in care se afla, este un ansamblu unitar de spatii de birouri bancare si o cafenea, aflate in aceeasi incinta, cu suprafata de aproximativ 200 de metri patrati construiti.

BCR a sarbatorit privatizarea la… BCR Cafe

Banca Comerciala Romana a deschis imediat dupa anuntul noului proprietar Erste Bank prima cafenea bancara din reteaua bancii, BCR Cafe, situata in zona centrala a Bucurestiului, mai exact in Piata Romana. BCR Cafe doreste sa asigure un mediu informal, dar si de relaxare, care sa reuneasca oamenii de afaceri si nu numai, la o ceasca de cafea buna.

„Inaugurarea primei cafenele bancare din reteaua bancii – BCR Cafe – contribuie, alaturi de celelalte 58 de unitati BCR deschise pana acum, in 2005, la consolidarea pozitiei de lider al sistemului bancar romanesc detinute de BCR. Continuam sa dovedim ca suntem inovatori si cautam in permanenta sa diversificam portofoliul de produse si servicii bancare, precum si implemenatarea de noi concepte de abordare a relatiei cu clientii. Aceasta unitate va fi urmata de deschiderea, in cursul anului viitor, a altor cafenele bancare in principalele orase din tara”, a declarat Nicolae Danila, presedintele executiv al BCR.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro