credius.ro

Ce banci mai deschid agentii in perioada de criza

6 martie 2009

Rand pe rand, cu timiditate si emotie, bancile din Romania si-au definitivat planurile de actiune pentru anul 2009. Criza financiara ce a debutat in toamna lui 2008 a dat peste cap programele de investitii stabilite pe termen mediu. Managerii bancilor s-au vazut nevoiti in cele mai multe cazuri sa-si revizuiasca proiectele ce vizau extinderea retelelor teritoriale. Inca din ultimele luni ale anului precedent, au aparut voci care prognozau o temperare drastica a ritmului de crestere a numarului de agentii. In contextul crizei financiare, era clar ca institutiile de credit nu vor mai miza pe agresivitate atunci cand vine vorba de inaugurarea unor noi unitati bancare. Si totusi, chiar daca nu ne vom mai intalni cu cifrele impresionante din anii precedenti (in jurul a o mie de noi agentii anual), si in 2009 sunt banci care au anuntat ca nu renunta la extindere. Oficiali din sistemul bancar, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, estimeaza ca bancile din Romania vor inaugura anul acesta 200-300 unitati.

"BCR va continua sa isi extinda reteaua", a anuntat directorul executiv al Erste Bank, Andreas Treichl, avand in vedere un numar de aproximativ 40-50 de unitati. Domnia sa a explicat ca subsidiara din Cehia a Erste, Ceska Sporitelna, are o retea mai mare decât cea a BCR, in conditiile in care opereaza pe o piata de doua ori mai mica decât cea din România. "A venit vremea sa se investeasca in directiile potrivite", a subliniat Treichl, referindu-se la afacerile de retail, despre care a spus ca sunt mai rezistente in conditii macroeconomice negative. In 2008, BCR a deschis 79 noi agentii, ajungand la o retea de 641 unitati la sfarsitul anului. Aceeasi situatie o intalnim si la BRD. Banca franceza vrea sa-si continue si anul acesta dezvoltarea, avand programat un volum de investitii comparativ cu cel din 2008, cand a cheltuit 64 milioane euro. Patrick Gelin, directorul general al BRD, a evidentiat chiar ca o parte dintre investitii se refera la deschiderea de noi unitati. Institutia de credit are deja cea mai mare retea teritoriala, dupa cea a CEC Bank, cu 930 de unitati la sfarsitul lui 2008, in crestere cu 124 fata de 2007.

Si presedintele Volksbank, Gerald Schreiner, a aratat ca banca va deschide agentii noi in 2009, insa numarul acestora va fi mai mic decat totalul unitatilor detinute in franciza ce vor fi inchise. Extinderea nu va implica un cost substantial pentru banca. "Anul trecut am deschis 36 de unitati si am mai inchiriat inca 17 locatii pe care nici nu le-am deschis inca. Asadar, acest cost nu il vom mai avea si in 2009”, a declarat Scheiner. Numarul de unitati in franciza ale Volksbank a scazut de la 95 la aproximativ 70, in principal in ultimele 3 luni ale lui 2008 si inceputul acestui an. Potrivit sefului Volksbank, la sfarsitul lui 2009 vor mai ramane doar 50-55 de francize.

In cazul altor doua banci din top zece, Alpha Bank si UniCredit Tiriac Bank, care aveau stabilite din anii precedenti planuri agresive de dezvoltare a retelelor, proiectele au suferit modificari importante din cauza crizei financiare. Chiar daca si-a sporit numarul de agentii in 2008 cu 75 noi unitati, ajungand la o retea de 200 sucursale, pentru 2009 strategia de dezvoltare a Alpha Bank va fi mai putin ambitioasa decat cea preconizata. "Planurile pentru anii urmatori ani vor suferi corectii. In 2007 am preconizat ca vom deschide 80 de sucursale in 2009, insa numarul acesta va fi mai redus. Nu as putea spune insa cu cat, intrucat suntem inca in curs de planificare", declara de curand Sergiu Oprescu, directorul general al Alpha Bank. La UniCredit Tiriac Bank, situatia se prezinta aproximativ in aceeasi termeni: ritmul extinderii va fi incetinit. "Strategia noastra de extindere va continua, chiar daca nu in acelasi ritm. Momentan nu stim exact cu cat ne vom extinde. Nu se pune insa problema inchiderii de unitati", a declarat directorul retelei corporate a UniCredit Tiriac Bank, Gabriel Jeflea. Reteaua UniCredit Tiriac Bank a depasit pragul de 200 de unitati spre finalul trimestrului al treilea din 2008, pana la finalul anului obiectivul asumat anterior de banca fiind acela de depasire a 240 de unitati, iar pana in 2010 reteaua ar fi trebuit sa ajunga la 300 de sucursale.

Celelalte cinci banci din top zece - Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank si ING Bank - mizeaza mai degraba pe aceleasi retele. Declaratiile oficiale arata invariabil o viziune temperata fata de planurile de dezvoltare. "Dupa extinderea rapida a retelei noastre de unitati in ultimii ani consideram ca aceasta reflecta acum pozitia pe care o avem pe piata bancara (cu alte cuvinte cotele de piata in functie de numarul de agentii si in functie de active sunt acum comparabile) si nu mai avem nevoie sa crestem atat de rapid. In 2009 vom avea mai mult o activitate de mentenanta, o activitate curenta, la nivelul retelei, si nu de extindere", spune Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank. Banca a continuat si in 2008 sa-si dezvolte reteaua, iar numarul de unitati a ajuns la 553 la 31 decembrie 2008. In cazul CEC Bank nu se pune problema de inaugurarea unor agentii noi, banca dispunand de cea mai mare retea teritoriala. Cu toate acestea, in 2009 cea mai veche banca din Romania isi va axa atentia spre modernizarea unitatilor existente in conformitate cu politica de rebranding inceputa in prima parte a anului precedent. "Luam in considerare toate posibilele evolutii ale anului 2009. ING Bank Romania isi continua politica de dezvoltare, prin consolidarea retelei de unitati bancare si cresterea ofertei de produse si servicii", a mentionat Misu Negritoiu, directorul general al bancii olandeze. In cazul Bancpost, politica pentru 2009 urmareste aceleasi obiective. Pentru Banca Transilvania, situatia pare a fi in acelasi trend al pietei de eficientizare a cheltuielilor. Acest lucru presupune cu precadere reducerea costurilor. "Nu mai deschidem unitati si ne uitam sa le rentabilizam pe cele care nu aduc profit. Daca nu devin rentabile, am putea sa inchidem cateva zeci de unitati", declara, de curand, presedintele Bancii Transilvania, Horia Ciorcila.

Pe de alta parte, institutiile de credit mai putin vizibile, cu retele teritoriale de aproximativ 100 de agentii, spun ca intentioneaza sa-si continue dezvoltarea. Este si cazul Intesa Sanpaolo Bank, Millennium Bank sau Banca Romaneasca. Spre exemplu, Intesa Sanpaolo Bank detine in prezent o retea de 95 de unitati, dupa ce in 2008 si-a dublat practic reteaua teritoriala. De la inceputul acestui an, banca a inaugurat 5 noi unitati (3 in Bucuresti si cate una in Ramnicu Valcea si Arad). In primul trimestru din acest an banca va mai inaugura alte cateva unitati, iar per ansamblu 2009 va fi un an al consolidarii retelei. De asemenea, Intesa Sanpaolo Bank va inaugura si primele unitati si structuri specializate pe un anumit segment de piata (private banking, respectiv large corporate. Nu in ultimul rand, Intesa Sanpaolo Bank va investi in modernizarea retelei sale prin extinderea modelului pilot de sucursala open space inaugurat in 2008 in Piata Unirii din Bucuresti la nivelul intregii tari.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro