credius.ro

Catalina Molnar, noul economist sef de la UniCredit Tiriac

20 septembrie 2012

Catalina Molnar este noul economist-sef al UniCredit Tiriac Bank, iar Dan Bucsa - care a ocupat pana in prezent aceasta pozitie - a fost promovat in cadrul grupului UniCredit, urmand sa contribuie la activitatile de cercetare si analiza pentru pietele emergente, localizate in prezent in biroul de la Londra.

Dan Bucsa s-a alaturat echipei UniCredit Tiriac Bank in iunie 2011, avand o contributie foarte valoroasa la cercetarea economica efectuata in cadrul bancii. Din septembrie 2012, va face parte din echipa de analiza si cercetare a grupului UniCredit de la Londra, condusa de catre Gillian Edgeworth, economistul-sef pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa (Eastern Europe, Middle East, and Africa - EEMEA). Noile atributii ale lui Dan Bucsa vor viza in special activitatile de research pentru pietele din Europa Centrala si de Est. Este doctor in economie si are o vasta experienta in domeniul cercetarii economice, inclusiv ca Sef al Serviciului de Prognoze Macroeconomice din BNR.

Catalina Molnar, noul economist-sef al UniCredit Tiriac Bank, are o experienta de peste noua ani in domeniul cercetarii, ca economist in cadrul Bancii Nationale a Romaniei (2003 - 2007) si ulterior ca Senior Economist in cadrul unei alte banci comerciale (2007 - prezent). A absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti, Facultatea de Finante - Banci si un program de masterat in macroeconomie DOFIN, in cadrul aceleiasi institutii.

In acelasi timp, Mihai Patrulescu s-a alaturat echipei UniCredit Tiriac Bank pe pozitia de Senior Economist. Cu o experienta relevanta ca analist al cadrului macroeconomic in institutii financiare de calibru de pe piata din Romania, Mihai Patrulescu a absolvit ASE, Finante-Banci, iar ulterior Barcelona Graduate School of Economics, cu specializare în finante internationale, crize financiare, datorii suverane si politici economice.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro