credius.ro

Care este venitul necesar pentru a lua un credit fara avans pentru cumpararea unei locuinte

25 iunie 2008
Credit Zone, companie specializata in intermedierea imprumuturilor cu ipoteca, a analizat variantele prin care o familie poate achizitiona un apartament intr-un cartier al Capitalei, aplicand pentru un credit ipotecar fara avans. Pentru cumpararea unui apartament cu 2 camere intr-unul din cartierele Bucurestiului, suma medie necesara este de aproximativ 90.000 euro – aceasta fiind de altfel şi valoarea medie a creditelor disbursate de Credit Zone in primele 6 luni ale 2008.
 
Brokerul de credite a ajuns la concluzia ca o familie, sot si sotie, care are un venit mediu lunar de 2.500 lei net, fara alte datorii financiare si fara proprietati nu poate achizitiona o asemenea locuinta daca nu dispune de o suma consistenta ca avans.
 
Astfel, daca cei doi soti vor solicita un credit ipotecar fara avans pe o perioada de 30 de ani, la Alpha Bank ei vor putea obtine maximum 59.000 euro la care rata lunara este de 349,95 euro. BRD ofera 51.510 cu 400,54 euro lunar de plata. Pe locul al III-lea se situează Banca Romanească, care, pentru un credit ipotecar in conditiile de mai sus, are ca suma maximă 48.417 euro, suma la care se plateste lunar o rata de 372,35 euro. Volksbank si BCR asigura potentialilor clienti mentionati 42.655 si respectiv 42.310 euro, credit maxim pe 360 luni, cu rata de 223 si 357 euro. Bancile care încheie clasamentul sunt Bancpost, Unicredit si BT cu sumele maxime: 41.823 euro, 40.628 si 39.670 euro, la care se platesc lunar 223, 338 si 334 euro.
 
Credit Zone atrage atentia ca pentru un credit ipotecar la care nu exista avans, bancile cer de obicei garantii suplimentare. Fie valoarea evaluata a imobilului trebuie sa acopere intre 115% si 133 % din credit, fie este nevoie de unul sau mai multi codebitori.
 
"Analizand cifrele de mai sus, Credit Zone considera ca o familie cu un venit net lunar de 2.500 lei nu poate achizitiona un imobil cu 2 camere, fara existenta unei sume ca aport propriu sau fara girant. Astfel, constatam ca pentru a cumpara un apartament fara a avea o suma destinata avansului ar trebui ca venitul minim lunar al unei familii să fie de aproximativ 4.000 lei net", se arata intr-un comunicat de presa remis de Credit Zone.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro