credius.ro

BRD si Visa vor sa le desenezi cardul!

1 noiembrie 2006

BRD si Visa au aruncat "manusa" romanilor talentati din Romania: un concurs inedit, de design, special organizat pentru a "construi" fata unui card care urmeaza sa reprezinte Romania peste hotare. Imaginea acestei campanii si, totodata, membra a juriului care va desemna castigatorul concursului este binecunoscuta Geanina Corondan. De la proba de creatie nu au scapat jurnalistii prezenti la eveniment, care si-au pus imaginatia la lucru, incercand sa dea o noua fata... viitorului "ambasador" al Romaniei, alaturi de Geanina Corondan, care, de asemenea, si-a dovedit maiestria in fata celorlalti. Concursul are loc in perioada 1 noiembrie - 31 decembrie, iar castigatorul va fi desemnat in luna ianuarie a anului viitor.

Premiul pus la bataie: o excursie la Paris

Sa revenim la termenii de participare la aceasta competitie nationala, lansata de BRD si Visa. Aceasta urmeaza sa fie promovata prin universitati, locuri publice, restaurante, cluburi, etc., adica acolo unde pot fi intalniti oamenii creativi. La concurs pot participa persoanele cu varsta de peste 18 ani, cu idei originale, care sa scoata in relief valorile, traditiile, imaginile si simbolurile pe care Romania le aduce Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2007. Munca nu va ramane nerasplatita. Castigatorul locului I va beneficia de o excursie la Paris, in valoare totala de 4.000 de euro. In schimb, castigatorii locurilor II si III vor primi cate un premiu in valoare de 2.000 de euro, respectiv 1.000 de euro, al carui premiu consta intr-o excursie la Paris.

"Cardurile fac deja parte din viata noastra de zi cu zi si de aceea cred ca design-ul lor trebuie sa ne reprezinte, sa vorbeasca despre noi si valorile in care credem", a precizat Geanina Corondan. "Chiar daca noile carduri BRD Visa se vor afla in portofelele noastre cenusii, prin design-ul lor ne vor ajuta sa cheltuim cu placere banii", este de parere Geanina, aleasa imagine a companiei tocmai datorita stilului ei inovativ, entuziast si modern.

Potrivit vicepresedintelui Visa Cemea, "Visa incurajeaza romanii sa fie creativi si sa arate valorile pe care considera ca Romania le aduce Uniunii Europene, din ipostaza de cetateni ai noii Europe largite. Prin aceasta campanie dorim sa marcam momentul semnificativ al accederii in Uniunea Europeana si sa reconfirmam angajamentul nostru de a incuraja artisti amatori talentati, oferindu-i castigatorului sansa de a-si vedea propria creatie pe cardurile bancare BRD a mii de oameni’’.

La randul sau, directorul de strategie si marketing al BRD - Groupe Societe Generale, Jean-Baptiste Hueber a argumentat aceasta campanie prin faptul ca "inca de cand BRD a intrat pe piata cardurilor din Romania, inovatia a stat la baza initiativelor noastre. Acum un an, BRD a inceput o campanie promotionala fara precedent, destinata lansarii si promovarii unor carduri cu design special, unice in lume, avand imaginea celor mai importanti sportivi romani: Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gheorghe Hagi. Cu acea ocazie, banca noastra a stabilit un record de emitere in cadrul organizatiei VISA CEMEA. De aceasta data, vrem sa incurajam inovarea intr-un moment istoric: integrarea Romaniei in Uniunea Europeana".

Conditii de lucru

Persoanele care vor sa intre in competitie, trebuie sa creeze un design de card Visa, pe o singura fata, avand ca tema de creatie "Ce aduce Romania Uniunii Europene". Creatorii pot folosi orice imagini, simboluri sau reprezentari grafice, cu exceptia urmatoarelor elemente: fotografii si portrete ale unor persoane publice sau celebritati, simboluri ale partidelor politice si declaratii politice, marci si produse inregistrate, materiale sau elemente care pot aduce atingere drepturilor culturale si religioase, precum si materiale sau elemente cu conotatie sexuala.

Pe de alta parte, nu exista restrictii privitoare la tehnica de design folosita. Materialele trimise prin posta trebuie sa aiba dimensiunea A4. Propunerile vor fi evaluate de catre un juriu din care fac parte reprezentanti din partea Visa si BRD, Uniunii Artistilor din Romania, Delegatiei Comisiei Europene si Gianina Corondan.

Criterii de evaluare

Aprecierile juriului vor tine cont in primul rand de desen, care trebuie sa transmita ceea ce aduce Romania Uniunii Europene. De asemenea, acesta trebuie sa fie usor de aplicat pe un card si sa aduca ceva nou si deosebit. Asadar, daca esti talentat(a) si inovativ(a), poti trimite materialele prin posta la CP 241, OP 1, Bucuresti sau la adresa de e-mail: [email protected], pana la data de 31 decembrie 2006. Formularul de participare poate fi descarcat de pe site-ul www.brd.ro/carddesign. Pentru mai multe informatii poti suna la 021 301 98 trimite un e-mail la [email protected].

Nicoleta Margineanu
[email protected]

---------------------------------------------------------------------------------------------------
IN ATENTIA PROPRIETARILOR DE MAGAZINE VIRTUALE
In cursul lunii noiembrie a.c., un grup independent de analisti cu experienta profesionala in piata de comert electronic din Romania va finaliza un studiu legat de dezvoltarea acestei piete. Studiul va sta la baza unei strategii guvernamentale in acest domeniu. Intrucat aceasta strategie va influenta activitatea curenta a firmei dumneavoastra, va adresam invitatia de a ne consulta pentru a ne asigura ca surprindem exact dorintele intreprinzatorilor in aceste sector si masurile de intreprins pentru a exploata cat mai bine potentialul pietei de comert electronic. In acest sens, va supunem atentiei un scurt chestionar pe care va invitam sa-l completati cu maxima seriozitate. Tuturor celor care vor da curs invitatiei noastre le vom oferi gratuit rezultatele acestui sondaj care se va realiza in randul a peste 600 de magazine virtuale. De asemenea, veti primi invitatii la seminariile de specialitate organizate in cursul lunii noiembrie a.c. la Camera de Comert si Industrie. BONUS! Primii 30 de repondenti vor beneficia de 2 ore de consultanta gratuita.

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro