credius.ro

BRD intra in batalia refinantarilor

21 martie 2011

In contextul recalibrarii ofertei de credite adresate persoanelor fizice, demarata la inceputul lunii martie prin reducerea dobanzilor cu pana la 3 puncte procentuale la creditele de consum cu si fara ipoteca, precum si la creditele imobiliare/ipotecare, BRD a lansat gama de credite ReStart, oferite pe durata unei campanii promotionale care se desfasoara pana pe 14 mai 2011, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei de credit.

Creditele ReStart ofera posibilitatea refinantarii si consolidarii unor credite contractate la una sau mai multe banci, indiferent de moneda. Creditele Restart pot refinanta toate tipurile de credite: imobiliare/ipotecare, de nevoi personale, auto, credite pentru achizitionarea de bunuri de consum, carduri de credit sau descoperituri de cont.

Oferta  propune costuri mult reduse fata de standard: dobanzi mai mici, comisionul de analiza a dosarului este 0, iar costurile aferente evaluarii sunt suportate de BRD. Pentru creditele de nevoi personale in lei, dobanda de refinantare este fixa, de 7%. La creditele de nevoi personale in euro, marja fixa adaugata la Euribor 3M este intre 6 si 7,5 puncte procentuale, in functie de durata creditului.

La refinantarea creditelor de nevoi personale cu ipoteca in euro, dobanzile se calculeaza in functie de Euribor 3M, la care se adauga o marja de 3,5 sau 4 puncte procentuale, in functie de durata aleasa. Pentru refinantarea creditelor imobiliare/ipotecare, marja fixa adaugata la Euribor este de 3 sau 3,5 puncte procentuale, in functie de durata creditului si valoarea avansului.

„Continuam, prin lansarea acestei oferte, sa oferim posibilitati tot mai variate de finantare la dobanzi atractive, urmarindu-ne in acelasi timp strategia de a deveni prima optiune pentru clientii care isi doresc un credit, oricare ar fi tipul acestuia”, a spus Philippe Lelarge, Directorul executiv al Departamentului Strategie si Marketing al BRD-Groupe Societe Generale.
 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro