credius.ro

Brasovenii invata cum sa-si controleze mai bine cheltuielile

23 noiembrie 2012

Eusebiu Burcas, cel mai important trainer de finante personale din Romania, a sustinut astazi in Brasov doua seminarii de educatie financiara si antreprenoriala, la care au participat peste 600 de persoane. Seminariile au fost oferite gratuit prin programul Bugetul Familiei, primul program non-profit de educatie financiara din Romania, initiat de APC Romania sub patronajul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si sustinut de compania de credite de consum Provident Financial Romania.

Potrivit unui sondaj independent realizat in octombrie la initiativa Provident pe un esantion de 2.028 de respondenti la nivel national, peste 65% dintre clientii institutiilor financiare nebancare din Romania spun ca sunt mai prudenti cu cheltuielile lor zilnice comparativ cu anul trecut.

„Evenimentul de astazi este un raspuns concret la preocuparile reale cu care se confrunta clientii nostri si membrii comunitatilor pe care le deservim. Ne propunem sa continuam astfel de evenimente in intreaga tara pentru ca suntem convinsi ca, in conditiile unui context economic incert si a cresterii ingrijorarii referitoare la costurile traiului cotidian, educatia financiara si creditarea responsabila trebuie sa fie, mai mult ca oricand, prioritatea tuturor institutiilor financiare\", a declarat Ivo Kalik, directorul general al Provident Financial Romania.

Printre altele, participantii la cele doua sesiuni au aflat care sunt deciziile fundamentale care le afecteaza finantele personale, cum pot dobandi o imagine clara asupra propriilor obisnuinte, cum sa-si construiasca si sa aplice un plan personal de dezvoltare financiara, precum si cum sa aleaga cele mai potrivite solutii de investitii.

„Educatia financiara le asigura indivizilor puterea de a-si intelege relatia cu banii si mecanismele dupa care banii functioneaza. Nu este suficient doar sa ne dorim mai multi bani, trebuie sa si actionam in directia obtinerii si gestionarii eficiente a banilor. Dupa aceste seminarii, sper ca participantii au inteles de ce au nevoie de un buget personal, cum pot castiga mai multi bani si ce scenarii financiare pot urma in viata\", a declarat Eusebiu Burcas.

Seminariile de abundenta financiara fac parte din programul Bugetul Familiei, care isi propune sa aduca mai aproape de consumatori notiunile de baza ale lumii financiare moderne si sa le ofere instrumente practice de calcul al bugetului personal, familial, precum si modalitatile prin care pot evita situatiile de supraindatorare. Site-ul web www.bugetulfamiliei.ro le ofera vizitatorilor acces gratuit la experti financiari, care le raspund in doar cateva ore intrebarilor legate de buget si finante personale. Peste 280.000 de oameni au vizitat site-ul de la lansarea sa in 2008, peste 1.200 de intrebari din domeniul financiar au primit raspunsuri de la experti si peste 35.000 de vizitatori au folosit calculatoarele de buget disponibile pe site. 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro