credius.ro

BNR pune frau dobanzilor la creditele in lei

24 octombrie 2008

Dupa ce a avertizat bancherii sa nu transfere dobanzile imense de pe piata interbancara clientilor, Banca Nationala a decis o masura ce limiteaza nivelul indicilor ROBID / ROBOR ai pietei interbancare, pe care numeroase banci ii utilizeaza in calcularea dobanzilor. Astfel, in cazul in care dobanda ROBOR depaseste cu mai mult de 25% nivelul dobanzii pentru facilitatea de credit a BNR (credit lombard), banca centrala poate suspenda temporar publicarea indicilor ROBID / ROBOR calculati pe baza cotatiilor bancilor participante pe piata interbancara. In aceste conditii, ROBID se va stabili la nivelul dobanzii pentru facilitatea de depozit a bancii centrale, iar ROBOR la nivelul dobanzii pentru facilitatea de credit a BNR.

In prezent, rata de dobanda pentru creditul lombard este de 14,25%, ceea ce inseamna ca BNR poate interveni daca rata pe piata interbancara depaseste 17,8125%. Pentru ieri, nivelul ROBOR a variat, in functie de scadenta, intre 24% si 28%.

“BNR a decis ca poate suspenda publicarea cotatiilor ROBID/ROBOR, daca ROBOR depaseste cu peste 25% dobanda la facilitatea de credit, pentru a proteja clientii cu credite in lei indexate la ROBOR de majorarile nejustificate de dobanda”, a declarat purtatorul de cuvant BNR, Mugur Stet, citat de NewsIn.

Multe banci utilizeaza pentru calcularea dobanzii platite de clientii care au contracat imprumuturi in lei formula ROBOR (la 3 sau 6 luni, in general) plus o marja, ceea ce inseamna ca, in conditiile in care banca ar fi decis sa transfere clientului situatia din ultimele zile din piata interbancare, dobanda ar fi putut sa depaseasca si 50%. Unele banci care aplica o astfel de formula de calcul a dobanzii au luat deja masuri pentru a proteja clientii. Piraeus Bank a anuntat in urma cu cateva zile ca a inghetat nivelul ROBOR utilizat in stabilirea ratei lunare la creditele in lei la 15,97%, anterior banca utilizand dobanda ROBOR la 3 luni.

Decizia BNR privind functionare pietei monetare vine pentru a limita speculatii pe piata monetara, este de parere unul dintre dealerii din piata, in conditiile in care, in ultimele zile, dobanzile interbancare au depasit, in multe cazuri, 100%. In primul rand insa, spune acesta, citat de NewsIn, norma a fost modificata pentru utilizatorul final, omul care isi ia credit de la banca si care este, astfel protejat de situatiile conjuncturale.

Bogdan Popescu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro