credius.ro

BNR mai infiinteaza o banca - bridge bank

31 octombrie 2011

Banca Nationala urmeaza sa definitiveze si sa aprobe reglementarile privind functionarea unui nou tip de institut ie financiara pe piata locala - asa-numita "bridge bank" - banca- punte - care sa poata prelua rapid spre administrare banci comerciale care intra in dificultate. Si asta pentru ca FMI le-a cerut autoritatilor sa pregateasca instrumente si proceduri care sa permita interventii rapide la bancile cu probleme, potrivit Ziarului Financiar de astazi. Fondul de Garantare a Depozitelor ar urma sa constituie banca-punte si sa o imputerniceasca sa preia o institutie de credit cu probleme grave de solvabilitate si lichiditate. Ramâne de vazut care vor fi criteriile pe baza carora va avea loc o asemenea preluare, respectiv daca noul mecanism de salvare a unei banci va fi valabil pentru orice institutie de credit.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a mentionat ca aceste schimbari vor fi facute publice in perioada urmatoare, dupa avizul final al Consiliului de Administratie. Violena crizei financiare care a izbucnit in 2008 a determinat la nivel mondial schimbari rapide de legislatie in domeniul supravegherii bancare.

Obiectivul de baza al acestei noi banci va fi sa gaseasca investitori privati eligibili care sa-i preia bilantul cât mai curând posibil, integral sau partial.

Banca-punte va fi o banca noua, cu durata de functionare limitata, cu gama completa de servicii autorizate de BNR si supravegheata de banca centrala. Aceasta va prelua rapid (practic intr-un weekend) depozitele si creditele unei banci care nu se mai descurca pe piata si va asigura continuitatea activitatii fara nicio intrerupere a programului normal de functionare.

Banca-punte va continua sa indeplineasca angajamentele fata de deponenti si va evita intreruperea/solicitarea rambursarii anticipate a creditelor in derulare.

 

 

ZF.ro

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro