Banca Comerciala Romana (BCR) ar putea obtine in 2007 un profit net de 257 milioane euro, pentru ca anul urmator rezultatul net sa urce la 359 milioane euro, potrivit estimarilor bancii americane de investitii Bear Stearns.
Conform datelor BCR, profitul net aferent acestui an ar urma sa se plaseze la 250 milioane euro, dupa ce in primele opt luni ale anului a raportat un rezultat net dupa plata participatiilor minoritare de 177,8 milioane euro.
Profitul BCR aferent anului viitor va avea o pondere de 19,6% in rezultatul total al Erste Bank, proprietarul bancii romanesti, sustin analistii Bear Stearns. Pentru 2008, ponderea prognozata va fi de 22,7%.
La finele lunii august, BCR avea active in valoare de 11,52 miliarde euro, in crestere cu 23,8% peste nivelul anuntat in decembrie 2005. in urmatorii trei ani, cresterea anuala compusa urmeaza sa fie de 20%-25%, potrivit datelor institutiei de credit.
Erste Bank, una dintre bancile de marime medie din Europa, are active de circa cinci ori peste activele consolidate la nivelul intregului sistem bancar romanesc.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro