Vineri, va avea loc o Adunare Generala a Actionarilor BCR, in cadrul careia va fi modificat statutul bancii, astfel incat reprezentantii Erste Bank sa preia controlul BCR, a precizat presedintele Erste Bank, in conferinta de presa sustinuta la Viena. “Vor fi in total sapte locuri in consiliul de administratie al bancii, dintre care cinci vor fi ocupate de reprezentantii Erste Bank”, a precizat Treichl. “In acelasi timp va avea loc si adunarea Consiliului de Supraveghere al BCR, a carui presedinte voi fi eu”, a adaugat presedintele bancii austriece.
In privinta datei finalizarii tranzactiei, Treichl s-a declarat "destul de increzator" ca formalitatile procedurale se vor incheia in septembrie, cu circa trei luni mai tarziu decat se asteptau austriecii. De asemenea, seful Erste a mentionat ca din punct de vedere institutional mai este nevoie si ca Parlamentul sa aprobe proiectul de lege privind privatizarea BCR, ceea ce nu se poate intampla pana in septembrie, cand incepe o noua sesiune. Pentru a castiga timp, Guvernul a adoptat saptamana trecuta o ordonanta de urgenta cu masuri pentru finalizarea privatizarii, incluzand prevederile din proiectul de lege care a generat luna trecuta disensiuni in comisiile de specialitate ale Parlamentului.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro