credius.ro

BCR a lansat un portal cu oferte imobiliare

1 septembrie 2010

Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat, astazi 1 septembrie 2010, primul portal imobiliar din Romania administrat de o institutie bancara. „BCR este prima banca care lanseaza un astfel de portal. Vrem sa oferim clientilor nostri, la nivel national, o solutie integrata – locuinta + solutie de finantare. www.bcrimobiliare.ro este un loc unde oferta agentiilor si dezvoltatorilor imobiliari se intalneste cu cererea clientilor care doresc sa achizitioneze o locuinta”, a declarat stefan Coroianu, director executiv al Directiei Credite Retail din cadrul BCR.

Pe langa oferta complexa de locuinte din toate judetele tarii, clientii vor avea la dispozitie informatii utile despre procedurile pentru achizitionarea unei locuinte. in plus, portalul mai include informatii utile despre oferte de finantare si de asigurare a locuintelor. Pe www.bcrimobiliare.ro dezvoltatorii vor putea, la randul lor sa gaseasca informatii utile despre realizarea unui proiect imobiliar precum alegerea locatiei, planificarea dezvoltarii proiectului, stabilirea bugetului proiectului ori accesarea unei finantari bancare.

„BCR a incheiat deja parteneriate cu peste 150 de agentii si aproape 100 de dezvoltatori imobiliari. Pentru anul viitor ne propunem sa semnam peste 250 parteneriate cu agentiile imobiliare si circa 150 cu dezvoltatorii imobiliari. Planificam sa finantam achizitionarea in colaborare cu agentiile a aproximativ 1.000 de locuinte si a altor 1.500 impreuna cu dezvoltatorii imobiliari”, a adaugat stefan Coroianu.

Cu ocazia lansarii acestui portal, reprezentantii bancii au precizat ca nivelul finantarilor acordate de BCR dezvoltatorilor de proiecte imobiliare se ridica la aproximativ 700 milioane de euro. De asemenea, potrivit datelor prezentate, BCR a acordat in acest an credite ipotecare in valoare de 800 milioane de euro.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro