credius.ro

BCE a crescut dobanda cheie la 1,5%. Rate mai mari la creditele in euro

7 iulie 2011

Banca Centrala Europeana a majorat dobânda cheie cu 0,25 puncte pocentuale, a doua crestere de rata din acest an. Dobânzile de pe piata interbancara vor atinge noi maxime in perioada urmatoare. Pe termen foarte scurt, pentru cei imprumutati in euro nu vom asista la cresteri  bruste ale costului creditului. Pe termen mediu ratele pot deveni mai mari, dar asta depinde si de evolutia cursului de schimb. Cresterea era anticipata de economisti, mai ales dupa ce presedintele BCE, Jean-Claude Trichet sugerase luna trecuta ca tensiunile inflationiste ar putea duce la  luarea unei asemenea decizii.

 

Cu toate ca sistemele bancare din Grecia, Portugalia sau Irlanda sunt total dependente de finantarea pe termen scurt de la BCE, inflatia peste tinta i-a determinat pe bancherii centrali sa creasca pentru a doua oara in acest an dobânda cheie. Prima majorare, de 0,25 puncte procentuale, a avut loc in luna aprilie, dupa ce aproape doi ani a stat la minimumul istoric de 1%.

 

Inflatia anuala a atins 2,7% in luna iunie in zona euro, conform estimarilor Eurostat, aceasi rata inregistrându-se si in luna mai. tinta de inflatie a BCE este de sub 2%.

 

Prin decizia de astazi, BCE incearca sa contracareze o parte din cresterile de preturi la combustibili si alimente.

 

Daca la inceputul anului cresterea economica a tarilor puternice ale Eurozonei era una peste potential, cu Germania inregistrând in T1 o crestere de 4,8% fata de T1 2010 sau Franta cu o crestere de 2,2 in acelasi interval, economia pare sa fi incetinit in ultima perioada. Comertul a scazut cu 1,1% in mai, in timp ce comenzile noi in industrie au crescut cu doar 0,7%, sub asteptarile pietei. De asemenea, cele trei tari ale Zonei euro care au fost salvate de la faliment de catre UE/FMI sunt in continuare in recesiune.

 

BCE este prima dintre bancile centrale mari ale lumii care hotaraste cresterea dobânzii cheie de la inceputul crizei financiare. Banca Angliei a decis astazi sa tina rata de dobânda la minimul istoric de 0,5%, iar Banca Japoniei la 0,1%, in timp ce Fed are dobânda setata la 0,25% si nu a dat semnalul ca va opera vreo modificare in acest an.

 

intarirea politicii monetare a avut efect si in piata interbancara europeana.

 

Euribor cu scadenta la 3 luni (3M), cel mai utilizat indicator pentru stabilirea dobânzilor variabile la euro in România, a ajuns la 1,583% pe 7 iulie, cel mai ridicat nivel din martie 2009. La inceputul anului, Euribor 3M era de 1%, ceea ce inseamna ca avem o crestere de 58% in acest interval. Mai mult, fata de minimumul inregistrat in la sfârsitul lunii martie 2010 de 0,634%, avem o crestere de 150%.

 

De asemenea, Euribor la 6 luni (6M), utilizat si de cea mai mare banca din sistem pentru calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a ajuns la 1,823%, cel mai inalt nivel din martie 2009. De la inceputul anului, când era la 1,224%, Euribor 6M a crescut cu 49%, in timp ce de la nivelul cel mai scazut intregistrat in martie 2010 de 0,944% a luat un avans de 93%.

 

Datele BNR, disponibile pâna in luna aprilie, arata ca nivelul mediu al dobânzilor la creditele ipotecare in euro aflate in sold a fost de 6,04% pe an, practic neschimbat de la inceputul anului. Vorbim insa de un cost ce nu include comisioanele aferente unui credit, pentru ca BNR nu calculeaza dobânda anuala efectiva pentru creditele in sold.

 

Un singur punct procentual adaugat la o dobânda de 6% face ca rata lunara pentru un credit de 50.000 euro pe 30 de ani sa sara de la 300 euro la 333 euro. O crestere de 2 pp creste rata la 367 euro, iar revenirea Euribor in jurul a 4% duce rata la 402 euro.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro