credius.ro

Bank Leumi Romania se retrage din Bulgaria din cauza crizei

14 iulie 2009

Bank Leumi Romania a inchis sucursala inaugurata anul trecut in Bulgaria, din cauza mediului economic dificil, influentat de criza economica, scrie publicatia bulgara Dnevnik. In acelasi context, banca cipriota Marfin, prezenta si pe piata romaneasca, si-a oprit planurile de intrare pe piata din Bulgaria, scrie acelasi cotidian local, precizand ca, in ambele cazuri, informatiile au fost confirmate de banca centrala a Bulgariei, care a justificat deciziile prin "conditiile nefavorabile din piata si competitia stransa in mediul bancar".

Sucursala din Sofia a Bank Leumi a fost deschisa cu scopul de a atrage clienti pe segmentul companiilor, concentrandu-se pe proiectele imobiliare. Potrivit datelor bancii centrale a Bulgariei, sucursala avea pierderi de aproximativ 128.000 euro si active de circa 6,6 milioane euro la finalul lui martie 2009. Bank Leumi Romania, subsidiara romaneasca a grupului financiar israelian Leumi, a anuntat, in septembrie 2008, deschiderea unei sucursale in capitala Bulgariei. Leumi a intrat pe piata romaneasca in august 2006, dupa preluarea pachetului majoritar de actiuni al Eurom Bank de la firma olandeza Kolal BV, pentru care a platit 34 milioane dolari.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro