credius.ro

Banii bancilor si asiguratorilor imping pedalele in Turul Frantei

17 iulie 2007

Pentru iubitorii de ciclism, vara este sinonima cu una dintre cele mai importante si mai dificile competitii din lume: Turul Frantei. Dupa cum spunea Radu Banciu, unul dintre cei doi Radu care comenteaza competitia pe Eurosport pentru telespectatorii din Romania (celalalt Radu este Radu Naum de la TVR), Turul este ca un vis care dureaza un an, de la o editie la alta. In aceste 12 luni incerci sa estimezi cine vor fi protagonistii, sa-ti imaginezi traseul de anul viitor, ce castele si peisaje minunate vei vedea sau daca va aparea si la anul Didi „Le Diable”, acel fan german costumat in drac, care face deliciul spectatorilor si caravenei din Turul Frantei din 1992. In ultimii ani visele se impletesc cu cosmarurile, datorita numeroaselor cazuri de dopaj din ciclism, iar fanii se intreaba daca cei care au castigat sau s-au clasat pe podium in editiile anterioare nu au fost doar niste trisori. Cu toate acestea, cele trei saptamani ale Turului, insotite de comentariul plin de originalitate ale celor doi Radu, raman un punct fix in viata oricarui iubitor de ciclism.

Dincolo de latura lui sportiva si culturala, Turul a devenit unul dintre cele importante afaceri din lumea sportului, adunand anual milioane de spectatori pe marginea soselelor si fiind transmis la televizor in peste 150 de tari. Acest potential imens de promovare este exploatat de companii din diferite domenii. Anul acesta, la startul Turului s-a prezentat 21 de echipe, al caror nume este dat chiar de sponsorul principal. Dupa cum remarcau cei doi comentatori romani ai competitiei intr-una din etapele trecute, cei mai numerosi sponsori de anul acesta sunt companii din sectorul bancar si al asigurarilor. Cinci din cele 21 de echipe au in spate jucatori din aceasta industrie: AG2R, companie franceza de asigurari, banca franceza Caisse-epargne, Cofidis, o companie specializata in acordarea de credit prin telefon, banca franceza Credit Agricole si cea olandeza Rabobank. Sponsorii echipelor din Tur vin insa din segmente foarte diferite ale economiei si societatii: IT (CSC), telecomunicatii (T-Mobile, Bouygues Telecom sau Euskaltel), loterii (Française des Jeux, Lotto), ape minerale (Gerolsteiner), televiziune (Discovery), industria alimentara (Milram) sau furnizori de gaze naturale (Liquigas). Nu trebuie uitata echipa asupra careia sunt atintiti toti ochii, intrucat pentru aceasta concureaza favoritul de anul acesta, Alexandre Vinokourov. Este vorba de Astana, a carei sponsor este chiar statul Kazahstan, printr-un grup de companii petroliere sau de comunicatii.

De asemenea, trebuie precizat ca unul dintre cei mai importanti si mai longevivi parteneri ai societatii care organizeaza Turul Frantei este Credit Lyonnais. Banca este sponsor al Turului din 1981, iar din 1987 acorda tricoul galben de lider al competitiei.

Cele cinci echipe care sunt sustinute financiar de grupuri din industria financiara au printre cele mai mari bugete din caravana Turului. Astfel, Cofidis si Rabobank au la dispozitie 10 milioane euro, in timp ce Caisse-epargne, AG2R si Credit Agricole au fiecare un buget de 7 milioane euro. Totusi, cea mai mare finantare o au germanii de la T-Mobile, 15 milioane euro, si favoritii de la Astana, 12 milioane euro.

Dragostea francezilor pentru ciclism s-a transferat si in Romania. In ultimii 10 ani, cel de-al doilea jucator ca marime din piata bancara romaneasca, BRD, a carui actionar principal este banca franceza Societe Generale, a fost sponsorul principal al celei mai importante competitii cicliste autohtone, Turul Romaniei. In aceasta perioada, BRD a investit in ciclism, rugby si tenis peste 1,5 milioane de euro. Ciclismul romanesc ar putea profita in viitor de intrarea pe piata romaneasca a unei alte companii care iubeste sportul cu pedale, AG2R. Francezii sunt interesati sa intre pe piata pensiilor si au depus deja la CSSPP cererea de constituire a unei societati de pensii obligatorii.

Bogdan Popescu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro