credius.ro

Bancile vor revizuirea regulamentului de creditare a populatiei, pentru a debloca creditarea

18 noiembrie 2008

Bancherii vor solicita Bancii Nationale a Romaniei  revizuirea regulamentului privind creditarea populatiei, pentru a debloca activitatea de creditare ipotecara, a declarat marti presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (BNR), Radu Gratian Ghetea. "Vom propune bancii centrale revizuirea Regulamentului nr. 11 (din 19.08.2008 n.r.), pentru reluarea creditarii in domeniul imobiliar. Noile norme au blocat acest tip de credit in conditiile actuale, de teama si neincredere. Dupa ce am facut ajustarile impuse de regulament, am observat ca foarte putine persoane se mai pot califica pentru un credit ipotecar", a spus Ghetea, la Forumul Bancar Roman.

Domnia sa a precizat ca, in momentul discutarii regulamentului, conditiile din piata erau diferite si ca nimeni nu anticipa inrautatirea actuala. Ghetea a subliniat ca revizuirea nu vizeaza creditul de consum si ca, in principal, modificarile se refera la testele de stres aplicate portofoliilor bancilor."Modificarea se dovedeste a fi deosebit de daunatoare pentru continuarea creditarii in domeniul imobiliar", a adaugat Ghetea.

Potrivit presedintelui ARB, noul regulament de creditare a populatiei a redus, in medie, cu 5 puncte procentuale gradul maxim de indatorare, insa acesta variaza in functie de diferitele titpuri de credit. "Aceasta este diminuarea in medie a gradului maxim de indatorare, dar corelat cu alte elemente, precum calitatea garantiilor, termenul de acordare a creditului sau avansul, gradul de indatorare variaza", a precizat Ghetea.

Referitor la fisa fiscala, Ghetea a spus ca este o "problema de ordin tehnic" pe care, inca dinaintea aprobarii noului regulament, bancile au contestat-o, dar ca nu poate evalua impactul acestei masuri, din cauza diminuarii puternice a activitatii de creditare.

"Vom sti dupa cateva saptamani sau luni care este impactul fisei fiscale, dar deocamdata nu ne putem exprima din lipsa activitatii de creditare", a mai spus presedintele ARB.

Ghetea a reamintit ca, in perioada urmatoare, creditul in valuta va deveni din ce in ce mai inaccesibil si mai scump, iar pe partea de creditare in lei, noi reduceri ale rezervelor minime obligatorii si ale dobanzii de politica monetara sunt de natura sa atraga reducerea dobanzilor.

 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro