Bancile trebuie sa aiba posibilitatea de a recupera bonusurile platite angajatilor, atunci cand performantele sunt nesatisfacatoare, potrivit Comisiei Europene (CE), care s-a angajat sa introduca reglementari privind supravegherea remuneratiilor, transmite Reuters. Bonusurile acordate bancherilornu trebuie sa încurajeze comportamentul riscant iar pachetele de compensatii nu trebuie sa recompenseze esecurile, potrivit recomandarilor facute de CE statelor membre, care nu sunt însa obligatorii. Propunerile, care se refera si la reglementarea activitatii fondurilor de hedging, fac parte dintr-un program mai larg al UE si al partenrilor din G20 menit sa refaca încrederea în pietele financiare, afectate de cea mai grava criza din ultimii 80 de ani.
Directorii de banci si-au atras oprobriul public, dupa ce au încasat bonusuri sau compensatii uriase, cu toate ca institutiile conduse au avut nevoie de sprijin financiar guvernamental pentru a putea supravietui. Nemultumirile au aparut initial în Marea Britanie, în urma informatiilor ca Royal Bank of Scotland, salvata de guvern de la faliment, plateste o pensie anuala de 703.000 de lire sterline (un milion de dolari) fostului director general Fred Goodwin. "Pana acum, au fost prea multe stimulente perverse în industria serviciilor financiare, Nu este sanatos sa platesti stimulente care încurajeaza asumarea unor riscuri exagerate pentru castiguri pe termen scurt", a declarat comisarul pentru Piata Interna, Charlie McCreevy.
Liderii G20au convenit în luna aprilie sa tina sub control remuneratiile prea generoase acordate de institutiile financiare, care au contribuit la asumarea unor riscuri prea mari. Juristii si-au exprimat însa îndoielile referitoare la unele aspecte. "În cazul adoptarii unor reguli privind recuperarea banilor de la angajati, întrebarea este cum sunt dovedite si evaluate performantele nesatisfacatoare", a aratat Richard Linskell, avocat la firma Campbell Hooper Solicitors din London. Bancile si guvernele au luat deja unele masuri în aceasta problema.
"Nu cred ca vom avea probleme în Marea Britanie. Un numar de banci au facut deja unele schimbari", a declarat Angela Knight, director general la Asociatia Bancherilor Britanici. CE a revizuit recomandarile privind controlul remuneratiilor bancherilor, care au fost introduse în 2004, dar care au fost ignorate de aproape toate statele membre. În plus, McCreevy va propune un proiect de lege care sa dea autoritatilor de supraveghere puterea de a interveni în politica de remunerare a bancherilor, în cazul în care implica riscuri pentru piata. Propunerea, care va fi facuta în iunie, are nevoie de acordul statelor membre si al Parlamentului European.
Daca va adoptata, autoritatile de supraveghere vor putea sa ceara bancilor sa majoreze rezervele de capital, în cazul în care considera ca politica salariala încurajeaza comportamentul riscant. Recomandarile se vor aplica tuturor institutiilor financiare care sunt înregistrate într-un stat amembru al Uniunii. Principalele elemente ale recomandarilor CE prevad ca plata bonusurilor sa tina cont de riscurile de afaceri, criteriile de masurare a performantelor sa privilegieze performantele pe termen lung, iar institutiile financiare sa aiba posibilitatea sa recupereze bonusurile platite, daca datele raportate sunt incorecte. În plus, consiliul de administratie trebuie sa supravegheze politica salariala la nivelul bancii, iar membrii conducerii si alti angajati implicati în politica salariala trebuie sa fie independenti. De asemenea, politica de salarizare trebuie prezentata adecvat actionarilor, în timp ce autoritatile de supraveghere trebuie sa se asigure ca institutiile financiare aplica principii solide în acest domeniu. Un al doilea set de recomandari, revizuit fata de cel din 2004, se refera la remuneratiile directorilor de companii listate. Astfel, CE recomanda ca politicile salariale sa promoveze sustenabilitatea pe termen lung a companiilor si sa evite acordarea asa-numitelor "parasute de aur" (golden parachutes) în caz de esec.
Plata de compensatii, în cazul esecurilor, trebuie interzise, si ar trebui sa existe o perioada de cel putin trei ani pana la acordarea de actiuni sau a optiunilor de actiuni, unele urmand sa fie date la încetarea contractului de angajare. Companiile ar trebui totodata sa aiba dreptul sa recupereze componenta variabila a salariilor directorilor, iar cei fara atributii executive sa nu primeasca optiuni de actiuni, incluse în remuneratii, pentru a evita conflictul de interese.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro