credius.ro

Bancile se ingrijesc de sanatatea afacerilor administrate de medici

2 martie 2007

Deoarece fondurile primite de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu ii sunt suficiente unui medic pentru a face investitii in cabinetul medical sau sa acopere plati urgente sau oricare alte cheltuieli marunte, el este obligat sa caute solutii pentru acestea. Una dintre rezolvari este aceea de a te duce la o banca. In momentul de fata sunt cateva banci care au in portofoliu oferte personalizate pentru medici. BCR, Finansbank si Libra Bank sunt cateva dintre institutiile de credit care acorda finantare doctorilor pentru achizitionarea de echipamente medicale, modernizarea, extinderea sau cumpararea de cabinete noi.

"Raspunsul la nevoile acestor clienti a venit simplu, sub forma produsului MedicalFinans, produs incununat la finele anului 2006 cu premiul acordat de MEDIC.RO. In cadrul Galei Premiilor de Excelenta MEDIC.RO 2006, Finansbank Romania a fost desemnata <Cea mai importanta banca, firma de leasing, societate de asigurari pentru sistemul sanitar>", declara Tamer Ozatakul, presedinte Finansbank Romania.

Achizitionand un credit de investitii pentru echipamente medicale noi, automobile si vehicule comerciale, reamenjarea sau cumpararea spatiului cabinetului medical poti primi de la banca suma integrala necesara sau doar 90% din valoarea investitiei. De exemplu BCR acorda maxim 90% din valoarea investitie, in functie de capacitatea de rambursare si de garantiile constituite. Finansbank finanteaza integral investitia, inclusiv TVA, iar Libra Bank doar achizitia echipamentelor noi, pentru restul fiind necesar un avans de 15%.

"Prin creditele MedicalFinans cabinetele medicale si stomatologice vor putea obtine finantare de pana la 100% a investitiilor in echipamente medicale, pe o perioada de pana la 10 ani. Beneficiarii pot opta pentru o perioada de gratie de pana la 3 luni", afirma Tamer Ozatakul.

In functie de banca aleasa poti beneficia de o perioada de gratie de pana la 2 ani si de dobanzi curente mai avantajoase la creditul de investitii. "Costurile pachetului de credite MedicalFinans pornesc de la 0% dobanda si un comision lunar de 0.2% pe luna, care depind de tipul creditului (de investitii sau pentru nevoi curente), de durata de acordare si tipul garantiilor constituite", sustine Tamer Ozatakul.

BCR ofera un pachet de produse si servicii, dobanda curenta acordata fiind diminuata fata de oferta standard cu 2 p.p. Pentru creditele in lei si de 3 p.p. pentru cele in valuta. Pe langa acest credit, banca mai ofera la pachet o asigurare de raspundere civila profesionala a medicilor specialisti (Malpraxis), emisa de BCR Asigurari SA precum si un card de debit.

Cosmin Meleaca
[email protected]

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro