credius.ro

Bancile propun un nou tip de dobanda pentru creditele acordate populatiei

27 iunie 2008

De cateva saptamani, bancile sunt in vizorul Protectiei Consumatorilor. Autoritatea Nationala din domeniu (ANPC) a inceput in mai un control la majoritatea jucatorilor din piata bancara, dupa ce adunase numeroase plangeri din partea clientilor, majoritatea acestora vizand contractele de credit si politica bancilor de dobanzi si comisioane. Potrivit presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, este vorba de aproximativ 400 de reclamatii facute de clienti.

In aceasta perioada, cele doua institutii au demarat o serie de discutii, pentru rezolvarea problemelor evidentiate de controale. „ANPC ne-a sesizat ca exista clauze in unele contractate de credit care nu sunt conforme cu normele Uniunii Europene si legislatia romaneasca”, a precizat Ghetea. Aspectele cele mai delicate privesc dobanzile si comisioane, mai ales in contextul actual, in care costurile creditelor sunt pe o panta ascendenta, iar multi clienti suporta rate mult mai mari decat anul trecut. De asemenea, numeroase banci practica metoda cresterii comisioanelor sau introducerii altora noi, fara ca aceasta posibilitate sa fie prevazuta in contractele de credit.

Solutia propusa de seful ARB este ca bancile sa practice dobanzi variabile, in timp ce comisioanele sa fie fixe pe toata durata creditului. Ghetea arata ca bancile nu pot sa ofere dobanzi fixe, ce ar oferi siguranta clientilor in privinta ratei de plata lunara, intrucat evolutia dobanzilor pe piata este impredictibila pe termen lung. De altfel, realitatea ne arata ca nu prea mai exista imprumuturi cu dobanzi fixe, cu exceptia a cateva credite de consum simple (BRD este un exemplu).

Propunerea presedintelui ARB implica utilizarea de catre banci a unei dobanzi de tip „prime-rate” (dobanda acordata celor mai buni clienti), plus o marja, stabilita in functie de riscul fiecarui client. Aceasta dobanda este variabila, insa miscarile ei sunt decise de banca, comparativ cu cea legata de un indicator de piata (Robor, Euribor, Libor), a carei variatii sunt transparente si decise de piata. „Prime-rate urmareste miscarile pietei, insa nu cu frecventa lor. Astfel se reduc socurile generate de miscarile bruste ale pietei”, explica Ghetea.

Seful ARB reaminteste faptul ca dobanda de piata Robor a crescut foarte mult fata de anul trecut, iar un cost al creditului care urmeaza strict aceasta evolutie inseamna rate mult mai mari pentru clienti, intr-un timp foarte scurt. Astfel, in vara anului trecut dobanda Robor, in functie de care bancile calculeaza dobanda la credite, era de 6-7%. Nivelul acesteia a crescut acum la 11%, ceea ce inseamna ca un credit acordat de banca in iulie 2007 cu Robor plus o marja de 2,5%, exemplu oferit de seful ARB, are o dobanda mai mare cu patru puncte procentuale in iunie 2008.

„Bancile trebuie sa aplice altceva decat indicatorul Robor. Dobanda prime rate este o solutie buna pentru clienti. Utilizarea ei protejeaza atat clientii, cat si bancile. Noua nu ne este indiferenta situatia in care se afla clientii. Daca acestia intampina probleme cu plata creditului, atunci si bancile au probleme: trebuie sa facem provizioane mai mari, sa trecem la executari”, a declarat Ghetea. 

Bancile castiga mai mult pe lei decat pe valuta

De asemenea, presedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, arata ca utilizarea unei dobanda de baza  precum Robor nu permite bancilor sa ofere clientilor produse de creditare in lei pe termen lung cu dobanzi competitive, datorita volatilitatii acestui indicator. „Nu putem face un pricing pe lei pe termen lung, astfel ca ne orientam spre valuta pentru a oferta clientii”, a declarat Oprescu.

Seful Alpha arata ca imprumuturile in lei ar fi atat in avantajul clientilor, care ar evita astfel riscul valutar, dar si in beneficiul bancilor, care castiga mai mult din moneda nationala decat din valuta. „Diferentialul dintre lei si valuta apare din dorinta clientilor de a angaja un credit mai mare”, arata Oprescu.

Experienta ultimilor ani ne arata insa o imagine putin diferita. Astfel, multe credite contractate acum 3-4 ani, cu dobanda variabila „in functie de politica bancii”, sunt in continuare la fel de scumpe ca atunci, desi dobanzile pe piata au scazut semnificativ intre timp. Numeroase banci au tendinta de a modifica dobanzile doar in sus, nu si in jos, atunci cand contextul economic impune astfel de ieftiniri.

Cu toate acestea, bancherii insista pentru adoptarea dobanzii prime-rate, desi contravine normelor europene, aratand ca altfel creditarea va intra intr-un impas, in conditiile in care pretul creditelor va fi greu de suportat de consumatori. „Pentru persoanele juridice aplicam o astfel de dobanda, insa pentru persoanele fizice adoptarea dobanzii prime-rate este un aspect complicat. Directivele europene spun ca bancile trebuie sa dea clientilor o dobanda previzibila, recunoscuta, ceea ce prime-rate nu este, insa Robor da. Robor este insa o dobanda foarte volatila, ce inregistreaza fluctuatii semnificative, la evenimente de tip constiuirea de catre banci a rezervelor sau plata taxelor. Daca nu ajungem la o intelegere cu Protectia Consumatorului privind introducerea dobanzii prime-rate, vom ajunge la un impas in creditare”, avertizeaza Radu Ghetea. 

Bogdan Popescu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro