credius.ro

Bancile isi cresc viitorii clienti de pe bancile scolii

14 martie 2008

In aceasta perioada, caracterizata de un potential ridicat de crestere al pietei bancare, goana dupa clienti este principala miza a bancilor. Cele mai multe dintre ele alearga dupa clientii maturi, care au deja o situatie materiala. Exista insa si posibilitatea de a-i atrage inca din perioada de formare si a-i fideliza, astfel incat sa continue sa apeleze la produsele si serviciile bancii si la maturitate. Studentii sunt tintele predilecte ale bancilor din acest punct de vedere, pentru care institutiile creditoare au croit produse speciale cu care sa-i atraga. In prezent doar putine banci se adreseaza studentilor cu oferte dedicate, in special cele mari, una dintre cauze fiind si faptul ca aceasta categorie de clienti nu constituie o sursa semnificativa de venituri, ci mai mult o investitie in viitor. De asemenea, gama de astfle de produse si servicii este destul de redusa, comparativ cu tarile dezvoltate ale Uniunii Europen.

Astfel se face ca marea majoritate a ofertelor pentru studenti se regasesc in portofoliul marilor jucatori de pe piata romaneasca, precum BCR, BRD, Banca Transilvania sau UniCredit. In cele mai multe cazuri, produsele oferite sunt credite pentru plata studiilor, in special cele post-universitare, precum si carduri.

Pe acest segment se remarca BRD, cu cea mai larga gama de produse si servicii dedicate studentilor, dar si prin deschiderea de sucursale in campusuri si facultati. Banca ofera trei tipuri de credite. Primul, dupa cum spuneam mai devreme, este destinat finantarii studiilor post-universitare si se numeste Studentplus. Se pot imprumuta astfel pana la 10.000 euro, pe maxim 5 ani. Pentru cei care n-au terminat inca o facultate si sunt in ultimii doi ani de studii, banca pune la dispozitie un imprumut de valoare redusa, Creditul 10, care poate fi utilizat insa pentru orice. Suma maxima este de pana la 1.000 euro, iar perioada intre 2 si 5 ani. De asemenea, conditia este ca studentul sa aiba maxim 4 restante. In cazul ambelor imprumuturi, solicitantul nu trebuie sa prezinte venituri proprii, insa este necesar un co-imprumutat cu venituri certe, care sa locuiasca la aceeasi adresa cu acesta (parinte, de exemplu). Exista posibilitatea alegerii si unei perioade de gratie de pana la 2 ani, in care se plateste doar dobanda. Ca pret, cele doua imprumuturi sunt putin mai ieftine decat un imprumut de nevoi personale fara garantii de la BRD, contractat pe o perioada similara. Cel de-al treilea imprumut este unul dedicat studentilor care participa la programul Work&Travel USA, destinat acoperirii cheltuielilor pe care le implica participarea in acest program. Se acorda pana la 3.000 dolari, pe maxim 10 luni, cu posibilitatea alegerii unei perioade de gratie de pana la 9 luni.

De curand, BRD se adreseaza studentilor si cu un pachet de produse si servicii, ce contine un cont in lei, un card, o asigurare pentru card si documente, Internet Banking si serviciu call-center, precum si contul de economii Atucont, cu o dobanda cu 0,25% mai mare decat standard (7,5%, fata de 7,25%). De asemenea, se ofera reducere de 20% la comisioanele de acordare sau de gestiune pentru cele trei credite studentesti, plus cel de nevoi personale Expresso.

Revenind la credite, dorinta de perfectionare este scopul pentru care acorda credite si Banca Transilvania. Creditul pentru studii se adreseaza celor care urmeaza studii post-universitare si vizeaza acoperirea tuturor cheltuielilor implicate (plata studiilor, cheltuieli de transport, cazare, hrana etc.). Suma maxima ce se poate obtine este de 10.000 euro, iar perioada de pana la 5 ani. Solicitantul trebuie sa aiba venituri si sa garanteze cu un imobil.

In cazul UniCredit, creditul specific acestui segment poate sa acopere toate studiile universitare. Solicitantii trebuie sa aiba peste 25 de ani, astfel ca acest imprumut se adreseaza mai mult parintilor decat studentilor sau celor care vor sa aprofundeze studiile. Creditul se garanteaza cu o locuinta, se acorda pe maxim 10 ani si poate acoperi taxele de studii, precum si cheltuielile de transport, masa sau cazare.

Cardurile sunt cealalta parte importanta a ofertei bancilor pentru studenti. Cele mai multe dintre acestea sunt emise de banci in colaboare cu o asociatie studenteasca internationala. Avantajul oferit studentilor posesori sunt reducerile de tarife la numerosii comerianti din toata lumea, parteneri ai acestor asociatii.

Astfel, BCR si Banca Transilvania ofera cardul de debit co-branded Visa Electron Euro<26, partenerul bancilor fiind asociatia studenteasca European Youth Card Association (EYCA). La BRD, produsul similar este emis in parteneriat cu International Student Travel Confederation (ISIC). In tara, de exemplu, studentii platesc mai putin pentru pretul biletelor de intrare la un numar foarte mare de muzee si galerii de arta din toata tara (in special Euro<26), la cateva teatre, la librarii (Carturaresti, Humanitas etc.), la unele agentii de turism, restaurante, hoteluri, magazine de retail, cinematografe sau chiar pentru politele de asigurare oferite de Asitrans. 

Bogdan Popescu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro