credius.ro

Bancile, inca in expectativa privind planurile pe 2009

10 decembrie 2008

Desi mai sunt doar trei saptamani pana vom face pasul in 2009, bancile nu si-au pus la punct planurile si bugetele pe anul viitor. De vina este incertitudinea generata de criza, care domneste la nivelul pietelor si centrelor de decizie din intreaga Uniune Europeana. Anul acesta, decembrie nu mai este pentru bancheri o luna in care sa anticipeze prin declaratii rezultate foarte bune si sa schiteze, in fata intregii media, planuri ambitioase pentru urmatorul interval, ci o perioada in care sefii bancilor repeta obsesiv expresia "nu stim inca", in asteptarea clarificarii lucrurilor si conturarii directiilor de urmat. Situatia este inca neclara la nivelul bancilor-mama, iar planurile guvernelor europene de ajutorare a bancilor nu au fost inca finalizate si aplicate.

Desi inca nu stiu cum va arata dezvoltarea bancilor autohtone pe anul viitor, de un lucru sunt siguri bancherii: anul viitor va fi unul al evolutiilor extrem de ponderate, foarte diferit fata de avantul ultimulor ani. Oficial sau nu, majoritatea vocilor din mediul bancar transmit acest mesaj.

Sergiu Oprescu, seful de la Alpha Bank Romania, spune ca pentru 2009 strategia de dezvoltare nu este inca adoptata, insa este convins ca extinderea si planurile bancii vor fi mai putin ambitioase decat cele preconizate anul trecut, in plin avant al pietei bancare si creditului. "Continuam cu planurile de dezvoltare pentru anul 2008 si ne vom duce la bun sfarsit planul de extindere al retelei, urmand sa ajungem la 200 de unitati la sfarsitul anului. Planurile pentru anii urmatori ani vor suferi corectii. Anul trecut am preconizat ca vom deschide 80 de sucursale in 2009, insa numarul acesta va fi mai redus. Nu as putea putea spune insa cu cat, intrucat suntem inca in curs de planificare", declara de curand Oprescu.

Situatia este aceeasi la UniCredit: bugetul pe 2009 nu a fost finalizat, astfel incat ce se va intampla anul viitor este inca o necunoscuta. Se stie insa ca ritmul extinderii va fi incetinit, insa nu se stie inca in ce masura. "Strategia noastra de extindere va continua, chiar daca nu in acelasi ritm. Momentan facem planul de buget pe 2009 si nu stim exact cu cat ne vom extinde. Nu se pune insa problema inchiderii de unitati", a declarat directorul retelei corporate a UniCredit Tiriac, Gabriel Jeflea. Reteau UniCredit a depasit pragul de 200 de unitati spre finalul trimestrului al treilea, pana la finalul anului obiectivul asumat anterior de banca fiind acela de depasire a 240 de unitati, ia pana in 2010 reteaua ar fi trebuit sa ajunga la 300 de sucursale.

Stabilirea strategiilor la nivelul bancilor romanesti depinde intr-o mare masura de situatia bancilor-mama. In Austria, tara de origine a unei mari parti a capitalului din sistemul bancar romanesc, guvernul a primit aprobarea din partea Comisiei Europene pentru planul de sprijinire a bancilor afectate de criza economica. Prin aceasta schema, statul austriac a alocat 100 miliarde sectorului bancar. Erste Group Bank, prezenta in Romania prin BCR, a fost primul creditor austriac ce a acceptat in octombrie o injectie de capital de 2,7 miliarde euro din partea statului. UniCredit Bank Austria si Raiffeisen Zentralbank au aratat ca ar putea cere cate 2 miliarde euro, daca regulile CE nu vor face un astfel de ajutor prea scump, in timp ca Volksbank a cerut si ea 1 miliard euro.

In Grecia, EFG Eurobank, actionarul majoritar de la Bancpost, a anuntat ca va lua parte la planul guvernamental de sprijinire a băncilor, menit să deblocheze creditarea. EFG este a cincea banca ce a luat parte la planul guvernamental de 28 miliarde euro, menit sa ajute la depasirea crizei financiare de către bănci. De asemenea, National Bank of Greece, in Romania prezenta prin Banca Romaneasca, Alpha Bank si bancile mai mici ATE si Proton Bank au anuntat ca vor lua parte la schema. 

Bogdan Popescu

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro