Bancile au redus marjele la lei in primul trimestru, dar le-au urcat usor pe cele la euro

Bancile au redus marjele la lei in primul trimestru, dar le-au urcat usor pe cele la euro

Bancile au redus marjele la lei in primul trimestru, in conditiile in care scaderea dobanzilor medii la creditele in moneda nationala a fost mai mare decat diminuarea ratelor la depozite, si au majorat nesemnificativ marjele practicate la euro, reiese din datele publicate de BNR. Diferenta dintre dobanzile medii la creditele si depozitele in lei aflate

Bancile au redus marjele la lei in primul trimestru, in conditiile in care scaderea dobanzilor medii la creditele in moneda nationala a fost mai mare decat diminuarea ratelor la depozite, si au majorat nesemnificativ marjele practicate la euro, reiese din datele publicate de BNR. Diferenta dintre dobanzile medii la creditele si depozitele in lei aflate in sold a scazut de la 7,15 puncte procentuale in decembrie la 6,93 puncte in martie, dar se mentine la un nivel aproape dublu comparativ cu luna similara din 2009.

De asemenea, marja la lei, calculata ca diferenta intre dobanzile medii la creditele si depozitele noi, a coborat in primul trimestru de la 5,85 puncte la 5,28 puncte, fiind totusi cu peste un punct procentual peste nivelul din luna martie 2009.

Dobanda medie pentru lei a coborat in primul trimestru rapid atat in cazul depozitelor, cat si al creditelor, dar se observa o diminuare mult mai brusca in cazul plasamentelor si imprumuturilor noi.

Astfel, rata medie a dobanzii la lei a scazut cu 1,4 puncte pentru plasamentele aflate in portofoliile bancilor, la 8,03%, si cu aproape trei puncte procentuale pentru sumele noi depuse, la 7,25%. Totodata, dobanda medie la lei a coborat cu 1,62 puncte la creditele existente in sold si cu 3,04 puncte pentru imprumuturile noi.

Se observa ca diferenta negativa dintre dobanda medie la creditele noi in lei si cea practicata la imprumuturile existente in sold, care indica faptul ca imprumuturile noi sunt mai ieftine decat cele aprobate deja, a crescut de la peste un punct procentual la finele anului trecut la 2,43 puncte in luna martie, fiind mai mica pentru firme decat in cazul populatiei.

In ceea ce priveste populatia, dobanda anuala efectiva (DAE) medie la creditele pentru consum in lei s-a diminuat in primul trimestru cu 1,69 puncte comparativ cu decembrie 2009, la 20,27%, mentinandu-se la un nivel mult mai ridicat decat DAE la imprumuturile pentru locuinte, de 12,41%.

Per total, dobanda medie la imprumuturile noi in lei contractate de gospodarii s-a diminuat in primele trei luni cu 2,38 puncte, la 14,2%.

Declinul dobanzii medii la creditele noi in lei a fost mult mai accelerat in cazul firmelor, respectiv de 3,28%. Astfel, dobanda medie la creditele noi in lei acordate firmelor a scazut de la 15,4% in decembrie 2009 la 12,12% la sfarsitul primului trimestru din acest an.

Pe de alta parte, diferenta dintre dobanzile medii la creditele si depozitele in euro aflate in sold a crescut de la 3,46 puncte procentuale in decembrie 2009 la 3,58 puncte la finele primului trimestru. Marja la euro este de 2,6 ori mai mare decat cea practicata de banci in luna martie a anului trecut, de 1,38 puncte procentuale.

Si marja la produsele noi in valuta, respectiv diferenta dintre ratele medii la imprumuturile si plasamentele noi in euro, a urcat usor in primul trimestru, de la 3,04 puncte in decembrie 2009 la 3,12 puncte in luna martie.

Dobanzile la creditele si depozitele in euro au inregistrat in ultimul an un trend descrescator, iar in prezent ratele la depozitele si creditele populatiei si firmelor, atat existente in sold cat si noi, se situeaza sub nivelul de la 1 ianuarie 2007, de cand sunt datele disponibile.

Rata medie a dobanzii la depozitele in euro se situa in martie la 3% pentru plasamentele existente in sold si la 2,77% in cazul sumelor noi plasate, usor in scadere comparativ cu luna decembrie 2009.

Referitor la creditele in euro, dobanda medie a scazut in primele trei luni cu 1,19 puncte pentru imprumuturile existente in sold, la 6,58%, si cu 0,06 puncte in cazul finantarilor nou acordate, la 5,89%.

Diferenta dintre dobanda medie la creditele noi in euro si cea practicata la imprumuturile existente in sold a scazut de la 0,82 puncte procentual la finele anului trecut la 0,69 puncte in luna martie. In cazul firmelor, se observa ca imprumuturile noi in euro erau in martie usor mai scumpe decat creditele existente in sold.

Bancile au realizat in primul trimestru un profit cumulat de 100 de milioane de euro, jumatate din castigul pe integul an 2009, comparativ cu o pierdere de 50 de milioane de euro in perioada similara a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

dowmedia0121
ADMINISTRATOR
PROFILE

Posts Carousel

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *

Latest Posts

Top Authors

www.Topautopiese.ro

Most Commented

Featured Videos