Bancile au facut majorari de capital de 220-230 milioane euro pana în prezent, din suma totala de 1 miliard euro solicitata de BNR pe baza rezultatelor testelor de stres, a spus directorul Directiei de Supraveghere din banca centrala, Nicolae Cinteza, la The Money Channel. "Pe baza solicitarilor impuse de BNR, datorita sistemului de avertizare timpurie, pana în prezent bancile au adus aproximativ 220-230 milioane euro. Ramane sa aduca diferenta (pana la 1 miliard euro, n.r.)", a spus Cinteza.
Conform datelor obtinute de NewsIn, BNR a solicitat majorari de capital în cazul a 12 banci din Romania, în urma testelor de stres aplicate la solicitarea Fondului Monetar International (FMI), realizate pe baza datelor din sistemul bancar de la finalul anului trecut. Pe de alta parte, Cinteza sustine ca exista posibilitatea ca unele banci sa ajunga la o rata de adecvare a capitalului minim de 10% prin restructurarea portofoliului de credite. "O externalizare face ca activele care prezinta riscuri sa fie înlocuite de cele neriscante, ceea ce ridica solvabilitatea prin diminuarea cerintei de capital", a explicat Cinteza. Totodata, el a precizat ca, din punctul sau de vedere, riscul major din sistemul bancar romanesc din prezent este riscul de credit.
"Riscul de credit este cel care se si exprima. De altfel, cerinta minima de capital arata importanta acestui risc, iar 89% din cerinta minima de capital e determinata de riscul de credit", a mai spus directorul Directiei de Supraveghere din Banca Nationala a Romaniei (BNR). În acelasi timp, Cinteza sustine ca BNR poarta saptamanal doua sau trei discutii telefonice cu institutiile de supraveghere din tarile de origine ale actionarilor bancilor romanesti, dar si cu "actionarii a cel putin 2-3 banci". "Nu discutam neaparat pentru a cere majorari de capital, ci ca sa vedem cu ce probleme se confrunta. Vrem sa stim în ce masura actionarii sunt dispusi sa sprijine bancile", a mentionat el. Cinteza a mai spus ca suma ceruta de BNR pentru majorarile de capital, de 1 miliard euro, este o suma mica, în opinia sa, "datorita masurilor de prudenta aprobate în trecut si chiar a masurilor de prudenta adoptate de banci". De asemenea, el a mai spus ca nu crede ca sistemul bancar romanesc prezinta un risc de contaminare de la eventualele probleme ale bancilor straine.
Bancile trebuie sa aduca, în urmatoarele luni, capital suplimentar, astfel încat sa aiba o rata a solvabilitatii de peste 10% pe perioada aplicarii programului FMI, de 2 ani. Banca centrala a stabilit în mod prudential limita minima de solvabilitate la 10%, în conditiile în care nivelul minim reglementat anterior era situat la 8%. Pentru recapitalizarile solicitate bancilor, BNR ia în calcul un scenariu de baza care aplica prognoze de scadere a economiei cu 4% în 2009 si un curs mediu de aproximativ 4,40 lei/euro în acest an, au declarat surse bancare, pentru NewsIn.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro