credius.ro

Bancile ar putea incepe sa proceseze electronic cecurile si biletele la ordin in 5 luni

9 aprilie 2008

Bancile ar putea incepe sa utilizeze sistemul central pentru automatizarea decontarii instrumentelor de debit, respectiv cecuri, cambii si bilete la ordin, in circa cinci luni, dupa ce acestea adapteaza aplicatiile si procedurile interne si realizeaza testele necesare, a anuntat miercuri Transfond. Transfond, operator al Sistemului Electronic de Plati, a finalizat sistemul central pentru automatizarea decontarii instrumentelor de debit, acesta fiind disponibil pentru testarea de catre banci.
          
 "Transfond saluta emiterea de catre Guvernul Romaniei a ordonantelor de urgenta prin care se actualizeaza cadrul legal aferent instrumentelor de plata de debit- cecul, cambia si biletul la ordin. Prin aprobarea acestor proiecte de modificare a cadrului legal (...) au fost eliminate barierele legale in calea procesarii electronice si au fost asigurate conditiile procesarii automate a tuturor instrumentelor de plata din economie", a declarat, intr-un comunicat, directorul general al Transfond, Emil Ghizari.
          
 Sistemul va inlocui modul de compensare actual, bazat pe schimbul de instrumente de debit pe suport de hartie realizat in cele 42 de centre de compensare judetene.
           
Astfel, este eliminat circuitul postal al acestor documente si riscurile aferente prelucrarilor manuale, fiind scurtat timpul necesar decontarii lor.
           

Banca beneficiarului va primi la ghiseu de la clienti cecurile, biletele la ordin si cambiile originale, pe suport hartie, pentru incasare. Dupa ce primeste instrumentul de debit original de la client, banca beneficiarului va realiza o extragere a informatiilor obligatorii, va obtine o imagine electronica a acestuia si va aplica semnatura electronica pe aceste fisiere, autentificand informatia.
          
 Ulterior, va transmite fisierele catre banca platitorului, prin sistemul Sent al Transfond (casa de compensatii automata), care va arhiva toate datele transmise. Banca platitoare va valida sau va refuza plata unui instrument de debit pe baza imaginii acestuia primite de la banca beneficiarului. in ziua urmatoare, sistemul Sent va asigura compensarea si apoi decontarea interbancara a tuturor instructiunilor care nu au fost refuzate la plata.
          
 Normele cadru si normele tehnice privind instrumentele de debit trebuie emise oficial in vederea definirii noului standard de format pentru instrumentele de debit, desi proiectele de norme au fost finalizate anul trecut.
           
De asemenea, bancile trebuie sa tipareasca si sa distribuie clientilor noile formulare de instrumente de debit pe suport hartie, in concordanta cu noile norme si cu cerintele procesarii electronice.
           
Guvernul a modificat recent o lege in vigoare din 1934, permitand astfel procesarea electronica a biletului la ordin a cecului si a cambiei.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro