credius.ro

Bancherii isi pazesc sediile frumoase in loc sa propuna solutii pentru criza

17 februarie 2009

Ministrul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, Constantin Nita, s-a aratat dezamagit de atitudinea bancherilor din ultima vreme, considerand ca institutiile de credit au datoria de a propune masuri pentru sustinerea si creditarea afacerilor mici si mijlocii. Punctul de vedere al ministrului se refera in primul rand la reticenta manifestata de banci fata de creditarea IMM-urilor, instituita odata cu debutul crizei financiare din toamna lui 2008. "Asteptam si un pachet de masuri din partea bancilor. Vreau sa vad si eu o banca romaneasca sau cu capital strain sa puna pe masa un pachet pentru IMM-uri. O banca care nu mai acorda credite, ce Dumnezeu face, pazeste sediile frumoase si goale?", a afirmat Nita. Domnia sa a aratat ca Guvernul a luat mai multe masuri pentru sprijinirea firmelor, amintind capitalizarea Eximbank si a CEC Bank, precum si crearea unui fond de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri, dar bancile in continuare sunt reticente in a acorda credite.

Aceasta idee este sustinuta si de Aurel Saramet, presedintele Fondului National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, care a precizat ca, in perioada ianuarie - februarie 2009, garantiile oferite de institutia pe care o conduce s-au majorat cu 210% fata de aceeasi perioada anului trecut. "Aceasta crestere impresionanta ne arata ca apetitul bancilor pentru risc fata de sustinerea afacerilor mici si mijlocii s-a diminuat considerabil", a precizat Aurel Saramet.

Pe de alta parte, ministrul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri a atras atentia ca bancile ar trebui sa fie mai ingaduitoare cu firmele la plata ratelor, adaugand ca sistemul bancar este inchistat si nu este flexibil cu ceea ce se intampla pe piata. "Bancile ar trebui sa fie mai ingaduitoare cu plata ratelor, nu este niciun dezastru daca bancile ar reesalona plata ratelor pe un an sau un an si jumatate. Sistemul bancar este inchistat si nu este flexibil cu ceea ce se intampla pe piata", a spus Constantin Nita.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro