credius.ro

Banca Transilvania: tupeu, creatie si nebunie... si totusi exagerat de multa nebunie!

20 iunie 2006

Tupeu, creatie si nebunie - ingredientele succesului inregistrat de Banca Transilvania, care si-a castigat, prin abordarea fata de micii intreprinzatori, renumele de "banca altfel". "Altfel" in sensul bun! Dupa cinci produse... adresate IMM-urilor, lansate la intervale de trei luni, Banca Transilvania s-a facut remarcata si in segmentul promovarii, inventand "zanul IMM-urilor", o idee pentru care au lucrat din plin toate cele trei caracteristici ale produselor de creditare pentru IMM-uri marca BT. Nici cel de-al saselea produs nu s-a lasat asteptat, institutia inovand prin "descoperirea" abonamentului bancar pentru firmele mici si mijlocii. Banca Transilvania s-a tinut de cuvant si de aceasta data, Trenul IMM oprind intr-o noua gara. Ionut Patrahau, directorul general adjunct, spunea la inceputul drumului, in urma cu un an si ceva, ca Trenul IMM al Bancii Transilvania are ca destinatie finala "satisfacerea" sintagmei: "Banca nr. 1 pentru IMM-uri", orizontul de timp pentru acest obiectiv cu adevarat curajos fiind stabilit pentru finalul anului 2007. La ultima conferinta de presa prilejuita de lansarea celui de-al saselea produs IMM, Ionut Patrahau a anuntat ca Trenul IMM are o noua destinatie: din 2008, Banca Transilvania va continua sa inoveze, lansand cate un produs IMM la fiecare trei luni pana cand TOTI intreprinzatorii romani vor deveni clienti BT.

0800800IMM... Alo! Aloo! Alooo! Ma aude cineva! Nu e cam mult! Domnule Patrahau, cred ca exagerati! O data pentru ca practic este absolut imposibil. Si a doua oara pentru ca eu imi doream sa fiu client al "Bancii nr. 1 pentru IMM", nu un client ca toti ceilalti al "Bancii TUTUROR". Lucrurile nu trebuiau separate. Obiectivul trebuie sa ramana acelasi, indiferent de miscarile concurentei. Simt ca aceasta noua directie vine ca un raspuns pentru abordarea BRD-ului, care s-a pozitionat pe acelasi segment de clienti. As fi privit cu admiratie o aparitie a domnului Patrahau imbracat peste costum cu o fustita marca "zanul BT". Cred ca ar fi avut un impact mult mai mare decat aceasta iesire din decor, politicianista si - pur si simplu - demagogica. Vreau in continuare ca Banca Transilvania sa-si doreasca sa devina "Banca nr. 1 pentru IMM-uri" (aproape imposibil!!!... obiectivul depinde de produsele care vor fi lansate in continuare si de noroc). Daca noul obiectiv a fost "aruncat" la misto, pentru a stresa concurenta servindu-i o noua portie de inganfare si aroganta... "mutarea" Bancii Transilvania "respecta" strategia funny cu care ne-a obisnuit. Lucrurile nu par insa a fi in regula daca eforturile bancii se vor indrepta catre atingerea noului obiectiv. Pentru ca Banca Transilvania va arata ca Don Quijote, luptandu-se cu morile de vant. Ramane de vazut cine isi va asuma rolul lui Sancho Panza, calare pe magar!

Cornel Dinu
[email protected]  

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro