credius.ro

Banca Transilvania reactioneaza la semnalul dat de Banca Nationala

12 ianuarie 2010

Banca Transilvania a ieftinit de marti creditele noi in lei pentru persoane fizice si juridice, scazand dobanda cu jumatate de punct procentual, in linie cu reducerea dobanzii de politica monetara de la 8% la 7,5%, a declarat directorul general al bancii, Robert Rekkers. "Incepand de astazi (marti n.r.), am redus dobanzile la creditele noi pentru persoane fizice si juridice cu 0,5 puncte procentuale. Pentru creditele deja existente in sold, am operat recent reduceri si analizam noi scaderi", a afirmat Rekkers.

Domnia sa a precizat ca banca a avut o abordare "anticriza", inclusiv prin lansarea unui produs pentru firme, prin care acestea pot beneficia de o scutire de la plata dobanzii si a principalului la credit timp de trei luni. "Incercam sa venim in intampinarea clientilor. Creditele neperformante au crescut pentru toata lumea in 2009. Noi am restructurat credite ale clientilor, dar am si provizionat agresiv pana in trimestrul al treilea, tendinta care s-a continuat si in ultimul trimestru din an. Anul 2010 il vedem in continuarea lui 2009", a spus Rekkers.

Pe segmentul tranzactiilor, directorul bancii a precizat ca s-a observat in 2009 o crestere a numarului acestora, in ciuda unei scaderi a valorii. Rekkers a adaugat ca prin Banca Transilvania se deruleaza zilnic circa 400.000 de tranzactii cu carduri. Directorul executiv al departamentului operatiuni din banca Transilvania, Leontin Toderici, a explicat ca numarul tranzactiilor a avansat anul trecut cu 27% fata de 2008, in conditiile in care, pe segmentul cardurilor, cresterea a fost de 32%. "In general, am observat o crestere a tranzactiilor. Sunt putine segmente care au facut exceptie, cum ar fi cel al platilor in lei, unde numarul tranzactiilor a scazut cu 4%. Este un caz aparte, deoarece, daca inainte, in zona platilor pe trezorerie se faceau 8-9 operatiuni, acum se fac doua", a afirmat Toderici.

O scadere usoara s-a observat si pe zona de casa de schimb valutar, a completat el. Pe zona transferurilor de bani prin Western Union, numarul tranzactiilor facute prin Banca Transilvania a crescut anul trecut la circa 900.000, de la circa 700.000 in 2008, pe fondul scaderii taxelor si comisioanelor in tarile din care romanii trimit bani, precum Spania. De asemenea, banca si-a majorat cota de piata pe transferuri prin Western Union la peste 20%.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro