credius.ro

Banca Transilvania este dispusa sa faca o achizitie

6 octombrie 2008

Comunicarea rezultatelor financiare inregistrate de Banca Transilvania la noua luni a fost un bun prilej pentru conducerea institutiei de credit de a sublinia ca ia in calcul achizitii, in contextul crizei economice internationale. Principala tinta o constituie piata locala, unde ar putea aparea oportunitati interesante. "Avand in vedere soliditatea bancii noastre, vom urmari cu atentie orice oportunitati care pot aparea in actuala conjunctura si care pot adauga valoare institutiei", a declarat Robert Rekkers. Oficialii bancii iau in calcul varianta achizitiei, mizand in principal pe incasarile din luna august in valoare de 87,5 mil. euro din vanzarea participatiei detinute in cadrul companiei de asigurari Asiban catre grupul francez Groupama.

Profitul s-a triplat in primele noua luni

Profitul net obtinut de Banca Transilvania in primele noua luni din 2008, de 396,6 milioane lei (109 milioane euro), a crescut cu 197% fata de cel din perioada similara a anului trecut, in principal ca urmare a banilor primiti din vanzarea Asiban, potrivit rezultatelor preliminare anuntate de banca. Astfel, profitul net exceptional de 223 milioane lei (61,3 milioane euro) reprezinta fonduri primite pentru un sfert din actiunile companiei de asigurari Asiban. Fara aceasta contributie, profitul net operational al Bancii Transilvania se cifra la 173,5 milioane lei (47,7 milioane euro) in intervalul ianuarie – septembrie 2008, cu 30% mai mare decat in primele noua luni din 2007, cand insuma 133,5 milioane lei (40,5 milioane euro), se arata intr-un comunicat transmis de banca.

Veniturile nete ale bancii au sporit cu 70%, in acelasi interval, pana la 1,03 miliarde lei, intr-un ritm mai alert decat cheltuieilile care au crescut cu 25%, de la 446,9 milioane lei la 557,6 milioane lei. Activele bilantiere ale Banci Transilvania au ajuns la sfarsitul lunii septembrie la 16,47 miliarde lei (4,4 miliarde euro), in crestere cu 18,7% fata de 31 decembrie 2007, cand erau de 13,88 miliarde lei (3,8 miliarde euro). Banca a reusit, astfel, sa realizeze in primele noua luni 85% din nivelul activelor vizat pentru intregul an, se mai arata in comunicatul de presa. Portofoliul de credite al bancii a ajuns la 11,55 miliarde lei, la sfarsitul lunii septembrie a acestui an, in crestere cu 33% fata de volumul imprumuturilor de la finalul lui 2007. Volumul depozitelor atrase de la clienti a crescut cu 19%, pana la 12,34 miliarde lei la sfarsitul lunii septembrie fata de finalul anului trecut, cand se situau la 10,36 miliarde lei. "Banca a inregistrat rezultate pozitive pe primele 9 luni ale anului si suntem increzatori. Ne-am preocupat mai ales de aspectele care tin de lichiditate, risc management, echilibru, pentru a asigura o crestere sanatoasa a bancii, in continuare", a declarat directorul general al Bancii Transilvania, Robert C. Rekkers.

Rezerve minime obligatorii de 850 milioane euro

In legatura cu situatia financiara internationala, Rekkers spune ca sistemul bancar romanesc "nu va fi foarte afectat de tot acest context" si aminteste, ca argument, totalul rezervelor minime obligatorii pe care institutiile bancare le detin la Banca Nationala a Romaniei. "In ceea ce priveste Banca Transilvania, nu exista expunere de business pe international, fiind o companie cu capital majoritar romanesc. Avem un nivel al rezervei minime obligatorii depozitate la BNR de 850 milioane euro. Actionarii sunt alaturi de noi, inclusiv actionarul semnificativ, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care detine 15% din capitalul social si care ne-a sustinut in permanenta, cu capital si programe de finantare, si in acest an", mai spune directorul BT.

Solvabilitatea Bancii Transilvania se situeaza la un nivel de peste 12%, iar raportul credite/depozite este subunitar, de 0,93, "ceea ce denota ca exista resurse acoperitoare pentru imprumuturi, chiar din depunerile clientilor". Ca structura a plasamentelor, titluri de stat au o valoare totala de 550 milioane lei si reprezinta peste 87% din totalul plasamentelor in titluri cu randament fix. Banca a deschis 66 de unitati, in primele noua luni din 2008, iar la 30 septembrie BT avea 521 de agentii si sucursale. In mod obisnuit, o unitate noua intra pe profit dupa aproximativ un an de activitate, se precizeaza in comunicatul BT.

In cursul acestei saptamani, Banca Transilvania va semna cu IFC (International Finance Corporation) - divizie a Bancii Mondiale - un contract de credit in valoare de cel putin 30 milioane euro, suma fiind destinata sustinerii sectorului firmelor mici si mijlocii - prin credite de investitii - si clientilor de retail - prin credite ipotecare. Contractul de credit va avea structura A-B, iar scadentele vor fi de 7 si 10 ani, se mai arata in comunicatul Bancii Transilvania.

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro