Obligatiunile emise de Banca Mondiala denominate in lei ar putea incepe sa fie tranzactionate pe Bursa la inceputul lunii octombrie, a declarat, luni, directorul Departamentului de Piete de Capital al ABN Amro, Claudia Butac. "Exista acordul de principiu cu Bursa de Valori Bucuresti. Emisiunea va fi listata dupa subscriere, astfel ca la inceputul luni octombrie putem avea prima zi de tranzactionare. Ramane de vazut perioada necesara pentru procesarea documentelor de catre Bursa", a afirmat Butac.
Banca Mondiala va lansa pe piata romaneasca, in perioada 30 august-12 septembrie, o emisiune de obligatiuni pe trei ani, denominate in moneda nationala in valoare de 525 milioane de lei, cu o dobanda de 6,5% pe an. Emisiunea va fi intermediata de ABN Amro si Intercapital Invest. "Dobanda de 6,5% a fost calculata in functie de necesitatile si preferintele investitorilor. Am observat ca investitorii prefera dobanzile fixe. Cred ca nivelul mentionat va deveni de referinta pe piata romaneasca de capital", a declarat Doris Herrera-Pol, sef operatiuni pe piete de capital in cadrul Trezoreriei Bancii Mondiale.
Ea a aratat ca fondurile obtinute in urma acestei emisiuni vor fi utilizate pentru finantarea de proiecte in tarile membre ale Bancii Mondiale. "Emisiunea va da un semnal important referitor la nivelul de maturizare al pietei de capital din Romania. Sper ca va atrage un numar mare de investitori si vom putea vedea si investitori de retail", a spus Razvan Florin Pasol, presedinte si director general al societatii de brokeraj Intercapital Invest. Butac a aratat ca nu exista o alocare diferentiata pentru investitorii de retail sau pentru cei institutionali. Totodata, ea a precizat ca suma anuntata de 525 milioane de lei nu poate fi majorata, urmand ca alocarea sa se faca pro rata.
Potrivit prospectului de oferta publica primara, vor fi emise 525.000 de obligatiuni, cu o valoare nominala de 1.000 lei. Emisiunea lansata de Banca Mondiala va fi prima operatiune de acest gen, supranationala, din Romania, iar titlurile vor fi primele notate de agentiile de rating cu calificativul maxim "AAA".
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro