Banca Italo Romena a inregistrat anul trecut un profit net de aproximativ 20,4 milioane euro, in crestere cu 96% fata de 2007, a anuntat miercuri banca.
In acelasi timp, rentabilitatii capitalului (ROE) a avansat de la 27,59% in 2007 la 43,96% in 2008, se mai precizeaza in comunicatul bancii.
Volumul creditelor acordate a ajuns la 932,2 milioane euro la finalul lui 2008, in crestere cu 37,8% fata de sfarsitul lui 2007, cand soldul imprumuturilor era de 676,7 milioane euro.
Astfel, din totalul creditelor din portofoliu, ponderea creditelor acordate in euro a crescut de la 86,82% in 2007 la 91,63% in anul 2008, majoritatea finantarilor fiind destinate segmentului corporate.
"Obiectivele noastre pentru anul 2009 vizeaza continuarea dezvoltarii prezentei teritoriale, vom deschide trei agentii in orasele Bucuresti si Timisoara si vom inaugura noul sediu central al Bancii Italo Romena in Bucuresti", a spus directorul general al Bancii Italo Romena, Antonio Bianchin.
In 2008, banca a deschis 6 unitati, in Baia Mare, Pitesti, Ploiesti, Suceava, Galati si Bucuresti Militari, ajungand la o retea de 20 de unitati.
Numarul angajatilor a crescut anul trecut de la 196 la 280 persoane.
Banca Italo Romena a fost infiintata in anul 1980, ca joint-venture italiano-roman in sectorul bancar, iar in anul 2000 a fost achizitionata de catre Veneto Banca. Sediul central al Bancii Italo Romena se afla la Treviso (Italia).
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro