credius.ro

Banca buna trece primejdia rea

26 martie 2007

Pleci intr-o vacanta prelungita sau caminul nu-ti ofera siguranta pentru pastrarea obiectelor de valoare? Ai vecini "dubiosi" sau vrei pur si simplu sa dormi linistit, stiind ca podoabele lasate mostenire de la bunici sunt in siguranta? Atunci e bine de stiut ca emotiile pricinuite de dosirea bijuteriilor, actelor sau altor obiecte de valoare pe sub saltea sau prin fel de fel de unghere au si o alternativa mult mai simpla: casetele de valori ale bancilor. Serviciul este simplu si eficient: in schimbul unei sume de bani bancile iti garanteaza pastrarea in deplina siguranta a obiectelor valoroase (bijuterii, valute liber convertibile, bancnote din moneda nationala, colectii diverse alcatuite din monede romanesti si straine, din medalii, obiecte istorice vechi, efecte de comert, cecuri de calatorie, titluri, actiuni, obligatiuni, certificate de depozit nominative si nenominative, testamente, certificate de mostenire, certificate de proprietate sau alte obiecte fara valoare determinata). Obiectele care pot fi depozitate in casetele bancilor trebuie sa se incadreze in anumite dimensiuni, sa nu poata duce la deteriorarea casetei (obiecte inflamabile sau explozibile) sau a celor care nu sunt interzise de lege sau nu aduc prejudicii bancii.

Ca acest tip de serviciu este deja utilizat de multi romani stau marturie bancile care detin acest serviciu in portofoliu: BCR, BRD, Raiffeisen, Banc Post, Banca Transilvania, HVB Tiriac, Libra Bank, C.R.Firenze sau Egnatia detin astfel de casete.

In ceea ce priveste tarifele unor astfel de casete, BCR percepe o taxa lunara de 50 de lei, iar BRD si Banca Transilvania percep comision in functie de valoarea obiectelor depozitate, dar nu mai mic de 10 euro lunar. Raiffeisen Bank percepe un tarif de 15 euro pe luna, cu mentiunea ca durata minima este de 3 luni. Alte banci percep tarife in functie de dimensiunea casetelor - HVB Tiriac, Banc Post sau Egnatia - existand casete de dimensiuni mici, medii sau mari. HVB Tiriac percepe o taxa de 220 de euro pentru prima, 275 si 330 de euro pentru cele medii si mari, totul calculat pe o perioada de un an de zile. In plus fata de raspunderea bancii, la cerere, ofiterul de cont poate sa incheie pentru dumneavoastra o asigurare pentru caseta de pastrare valori. In cazul Bancpost, tariful este perceput lunar si este de 30, 40 si 45 de lei. Cat priveste dimensiunea acestora, Egnatia ofera casete cu lungimea si latimea egala pentru toate cele trei tipuri de casete (lungime 45 si latime 30 cm), doar inaltimea acestora variind, fiind de 10, 20 si 30 de centimetri iar comisionul perceput este anual.

Pentru cei interesati de modalitatea de protectie a obiectelor de catre banci, acestea detin cate 2 chei pentru fiecare caseta. Casetele se pot deschide doar prin actionarea simultana a celor doua chei, banca pastrand una iar dumneavoastra cealalta. Exceptia care confirma regula in acest caz este Bancpost, care ofera ambele chei clientului, acesta nefiind conditionat de accesul la caseta de prezenta reprezentantului bancii. Accesul la casetele de valori poate fi facut de catre deponenti sau imputerniciti desemnati de acesta. In cadrul HVB, pentru a prezenta mai multa siguranta, la incheierea contractului de inchiriere se numesc persoanele care au dreptul sa deschida cutia de valori, indicand numele, adresa, numarul si seria cartii de identitate si specimenul de semnatura. Persoanele autorizate pot dispune nelimitat de continutul casetei de pastrare valori. Pentru o mai mare siguranta, se poate introduce si un cod format din cuvinte.

Ce mai trebuie retinut este ca poti avea acces la bunurile "depozitate" doar in orarul de functionare al bancii unde ai o caseta inchiriata. In rest, actele necesare inchirierii unei casete sunt mult mai simple decat pentru alte produse bancare, fiind in general compuse dintr-un contract de depozitare si a unei carti de identitate. Dupa ce frica de hoti a fost inlaturata, ramane de indeplinit si ultimul lucru: motive intemeiate pentru inchirierea unor astfel de "seifuri". Din partea noastra, va dorim sa aveti nevoie de cat mai multe!

Catalin Ciuperca
[email protected] 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2024 InfoBancar

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro