credius.ro

Avantajele si dezavantajele unei perioade foarte mari de creditare

6 decembrie 2007

Schimbarile aduse de banci produselor de creditare in a doua jumatate a acestui an permit clientilor sa imprumute sume sensibil mai mari decat inainte. In prezent, bancile ofera populatiei posibilitatea indatorarii de pana la 70% din veniturile nete, in functie de tipul de produs si ratingul fiecarui clientul. Pe langa gradul de indatorare ridicat, a fost extinsa si perioada de finantare. Acest element joaca un rol important atat asupra valorii creditului, cat si asupra sumei pe care clientul ajunge sa o ramburseze la sfarsitul perioadei. Cele mai radicale modificari in ceea ce priveste perioada maxima de rambursare s-au petrecut pe segementul creditelor de nevoi personale cu garantii. Astfel, daca anul trecut majoritatea bancilor ofereau acest imprumut pe maxim 20-25 de ani,  anul acesta limita a fost extinsa pana la 30 de ani. Unele banci mici, precum Egnatia Bank sau Bank of Cyprus, au marit intervalul de rambursare la 35 de ani. Cea mai mare perioada de creditare este oferita de Raiffeisen Bank, care acorda imprumuturi pe o perioda de 40 ani.

Pentru a arata cum influenteza perioda de creditare suma imprumutata si suma totala de achitare, am luat drept exemplu o familie de doua persoane cu un venit net de 3.000 lei, care doreste sa obtina un credit de nevoi cu garantii de la Raiffesen Bank pe perioada maxima. Astfel, in cazul in care creditul este contractat pe o perioada de 25 ani, solicitantul poate obtine un credit de nevoi personale cu ipoteca de la Raiffeisen Bank de maxim 70.000 euro. La sfarsitul perioadei de rambursare benficiarul urmeaza sa achite suma de 162.000 euro. Daca aceeasi familie ar solicita creditul pe o perioada de 30 de ani, valoarea maxima a acestuia va fi de aproximativ 76.000 euro, insa suma pe care trebuie sa o ramburseze va creste pana la 197.000 euro. In cazul in care se alege finantarea pe perioada maxima de 40 ani, suma va fi de 81.000 euro, mai mare cu 16% fata de imprumutul ce este obtinut pe 25 de ani. La sfarsitul perioadei de creditare beneficarul va rambursa aproximativ 235.000 euro, cu 45% mai mult decat pe 25 de ani. Rata lunara pe care acesta trebuie sa o achite este aproximativ 490 euro.
 
In concluzie, desi extinderea numarului de rate face posibila accesarea unei sume mai mari, acest lucru majoreaza semnificativ suma totala pe care beneficiarul va trebui sa o achite la sfarsitul perioadei de creditare. Nu trebuie uitat insa niciodata ca exista totdeauna posibilitatea refinantarii ulterioare si obtinerea astfel a unor conditii de creditare mai bune.  

Ludmila Tcacenco 

Alte articole

credius.ro
credius.ro
Ooni Koda
© Copyright 2023 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro